luni, 30 iunie 2014

Vitrina și tavanul de sticlă

Se pare că am supărat un cititor / o cititoare care a văzut imaginile folosite de mine în alt articol și a ajuns la concluzia că acesta este un blog (scris de mai multe femei) împotriva bărbaților. De fapt, acele imagini trebuie înțelese într-un context de empowerment, dar cred că e prea dificil să explic unor oameni acest concept. În schimb, imaginea de azi este, sper eu, pe placul tuturor, fiind mai sinceră. Ea reprezintă teoria glass ceiling, adică o barieră vizibilă însă insurmontabilă pentru femei și minorități, în privința accesului la poziții de putere (mai ales în corporații).

Dar avem multe femei CEO, vor spune criticii acestei teorii. De fapt, femeile cu funcții de conducere din marile companii, ca și femeile politician, sunt doar mai vizibile, deoarece respectivele companii și partide le ”etalează” ca în vitrina unui magazin, pentru a arată că egalitatea de gen este foarte importantă în organizația lor. În realitate, numărul bărbaților aflați în funcții cu putere de decizie, inclusiv cei cu autoritate informală, este mult mai mare decât al femeilor din această categorie, deși populația de femei este aproximativ egală cu aceea de bărbați. 

Este acesta un lucru bun sau rău? Este bun pentru cei care doresc conservarea rolurilor tradiționale în societate - femeia să rămână ”stăpâna casei” - și rău pentru persoanele care doresc mai multă egalitate. De altfel, nu am vorbi de inegalitate dacă femeile însele nu ar vrea să urce în ierarhia diferitelor instituții. Este posibil și ca, în unele cazuri, să nu fie nicio femeie mai competentă decât bărbatul aflat în postura de lider, cu toate că există un număr mare de angajate / membre. Totuși, teoria ”tavanului de sticlă” are argumente puternice. 

Dacă cineva își pune întrebarea ”de ce nu avansează femeile în poziții înalte”, există mai multe abordări care îl pot duce la răspunsuri diferite. Dar sunt cel puțin două aspecte de care trebuie să ții cont: rolul de părinte și solidaritatea bărbaților. Primul lucru se referă la faptul că femeia este privită, cel puțin la anumite vârste, mai degrabă ca mamă decât ca profesionistă. Pentru ea, prioritatea este familia, deci când vine vorba de promovare, managerii / președinții o vor considera o persoană în care nu se poate avea încredere în momentele grele. Un bărbat, în schimb, nu întâmpină astfel de probleme, deoarece se crede că soția lui se ocupă de copii. Ceea ce sugerează că echilibrul cu viața personală este o piedică în calea unei cariere de succes, doar pentru femei.

Al doilea lucru, despre care se vorbește mai puțin, dar este la fel de important: cluburile exclusiviste ale conducătorilor. Când ne referim la top management (în firmele mari), candidații sunt middle-manageri care deja și-au arătat competențele la locul de muncă. Dar asta nu e suficient să dovedești cuiva că ești persoana potrivită pentru post, așa că este nevoie de socializare în timpul liber, care deseori presupune activități tipic bărbătești: de la făcut sport împreună până la mers în echipă la un club de strip-tease sau chiar la un ”salon de masaj erotic”. Evident că femeile nu sunt invitate la asemenea teambuilding-uri.

Acest lucru este cu atât mai clar în pozițiile de conducere din domeniul vânzărilor, unde trebuie să joci golf cu (potențialii) clienți VIP care sunt și ei tot bărbați, desigur. Și am un feeling că aproape orice funcție de top management, chiar dacă nu este în departamentul sales, e oferită celor care aduc contracte bănoase pentru patronat. De aceea, dacă vizitezi un board-room dintr-o corporație vei vedea 100% bărbați albi, de vârsta a doua sau a treia (marja de eroare e undeva la 3%), cu toate că Hollywood-ul ne prezintă, prin exces de political corectness, o reprezentare echitabilă a genurilor / raselor în toate ipostazele; așa că nu mă miră să văd femei afro-americane la cârma unei armate fictive, deși realitatea e cu totul alta.

Apropo de filme, există ceea ce se cheamă celluloid ceiling, adică un număr mai mic de femei în funcții de regizori, producători, scenariști etc. ceea ce explică anumite caracterisitici ale cinematografiei. Bineînțeles că această segregare ocupațională pe orizontală, ca și discriminările din plan vertical, nu sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă femeile din România, o țară cu issues mult mai grave. Dar este de preferat ca acestea să fie măcar recunoscute, nu negate. Pe de altă parte, dacă nu ne place mediul corporatist sau activist dominat de bărbați, alternativa este să ne pornim propria afacere / mișcare socială (că propriul stat nu prea avem cum).

marți, 10 iunie 2014

Viitorul din trecut

Nu vreau să vorbesc de timpuri gramaticale și nici măcar de mașina timpului, ci de cum vedeau scriitori de SF viitorul, acum o jumătate de secol sau mai mult. Probabil că cei care mai trăiesc sunt cumva dezamăgiți de cum au decurs lucrurile după anul 2000 - acest punct simbolic pentru secolul trecut, dar încă mai speră la un viitor îndepărtat mai strălucit, pe care nu-l vor mai apuca. 

Este remarcabil că scriitorii și scenariștii au reușit să prevadă anumite descoperiri științifice și invenții din domeniul tehnologiei, cum ar fi teleconferințele sau alte lucruri mai complexe. Totuși, nu au luat în calcul că ne vom lovi de crize energetice și de poluarea planetei, ceea ce face costisitoare și neprietenoasă cu mediul călătoria în mașini zburătoare pentru tot omul de rând.

În anii '50-'60 omul făcea primele explorări în spațiu și ajungea chiar pe Lună, ceea ce l-ar fi făcut mândru pe Jules Verne. Acest lucru a inspirat numeroase nuvele SF, dintre care unele au fost ecranizate, dar și desene animate, The Jetsons fiind printre cele mai cunoscute. Deși la polul opus pe axa timpului față de familia Flintstone, aceste familii nu se deosebesc foarte mult ca lifestyle

Oricât de avansată ar fi lumea Jetson-ilor, ambele seriale respectă convențiile familiei americane din acea vreme, cu soțul care lucrează și soția casnică etc. Același lucru poate fi observat și la Isaac Asimov care, deși avea o imaginație debordantă, nu și-a putut închipui că se va citi tot mai puțin - deși acum există audio-cărți - sau că tiparul va deveni depășit, chiar având tehnici de scriere după dictare.

O altă „promisiune” SF care nu a fost respectată în realitate este aceea legată de roboții domestici / industriali, care fac toate muncile fizice, lăsând astfel oamenii să lucreze numai cu mintea. Deși multe joburi nu mai există pentru că procesele respective s-au automatizat, numeroși oameni nu au rămas să se ocupe de știință și cultură, ci s-au înmulțit și au devenit șomeri.

Chiar dacă a scris mai mult fiction și mai puțin science, Kurt Vonnegut a întrevăzut astfel de probleme în povestirile sale, suprapopularea fiind una din temele lui recurente. Deși alți scriitori ”amenințau” că fertilitatea umană dispare, el a ghicit că ne îndreptăm către alt tip de viitor. Unul în care toate bolile au un antidot, astfel că oamenii trăiesc tot mai mult, pe o planetă din ce în ce mai aglomerată.

Astfel, o lume ideală în care toată lumea are acces la resurse cum ar fi hrană, adăpost, medicamente șamd este o lume în care oamenii se înmulțesc necontrolat, ceea ce duce evident la diminuarea drastică a acelor resurse. Ai zice că în secolul 21 ”pământenii” sunt suficient de raționali încât să nu aibă (în medie) mai mult de doi-trei copii, dar în nu este cazul.

Deși au adoptat cea mai nouă tehnologie de comunicare, posibilă prin studiul științei, multe părți ale lumii au rămas tributare credințelor religioase și superstițiilor care interzic contracepția, avortul și chiar abstinența, ca să nu mai discutăm de homosexualitate. Omul viitorului, care va conduce racheta spre noi galaxii, este mai probabil asiatic sau negru, așa cum nu-și imaginau scriitorii - bărbați albi.

Ca să rămân în paradigma culorilor, este foarte greu să-ți imaginezi o nuanță pe care nu ai mai văzut-o, deși spectrul culorilor este mai larg decât ceea ce poate vedea omul. Așa și scriitorii SF disting între numeroase culori, dar nu pot vedea ultravioletul, adică acea parte a viitorului care nu este accesibilă nici celor mai intuitive minți. În fond, ei sunt creatori, nu ghicitori.

joi, 5 iunie 2014

30 de zile până la Marte



Ca să ajungi de azi până pe 5 iulie a.c. pe ”planeta roșie” ai avea nevoie de un vehicul care să depășească cu mult viteza maximă a celor mai performante rachete. În schimb, dacă ești în București în acea zi, ai putea să mergi la concertul 30 Seconds to Mars la Romexpo. Chiar dacă e vorba de altceva, îmi place să cred că numele trupei se referă la 30 de secunde în care mănânci un baton Mars.

În caz că ați trăit până acum pe altă planetă, solistul formației este Jared Leto, cel care a luat anul acesta Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (cunoscut și din filmul Requiem for a Dream). Unii oamenii au mai multe talente, ca să compenseze pentru noi, cei care nu avem niciunul. Oricum, dacă nu sunteți familiari cu muzica lor, ascultați măcar un cover pe care-l fac ei, căci ”nici nu știți ce pierdeți”.

Puteți cumpăra bilete cu discount - în zonele A și Golden, dacă urmăriți paşii de mai jos:
1. Intrați pe acest link 
2. Apăsați pe butonul BILETE.
3. Introduceți codul următor: BLG507RO (îl puteţi folosi de câte ori vreți până pe data de 15 iunie)
4. Bucurați-vă de biletele cu preţ redus!