vineri, 25 aprilie 2014

Medici arși la buzunar

Unde există cerere pentru chirurgie plastică, trebuie să fie și ofertă. Dar dacă medicii de la Spitalul de Arși din București ar fi cerut prețuri modice, astfel încât orice fraier să-și poată face o rinoplastie, ar fi fost mai puțin investigatori, însă prea mulți doritori.

Așa că medicii respectivi au ridicat prețurile la un nivel pe care numai starletele și-l permit. Și au câștigat fiecare lunar vreo 15 000 de euro din mită, bani din care puteau sa strângă la un moment dat o sumă suficientă să-și facă (măcar împreună) o clinică privată. Dar la clinică ar fi avut și costuri, taxe...De ce să nu-și deconteze și clienții pacienții niște cheltuieli?

Interesant mi se pare că, de fiecare dată un medic este prins că face ceva greșit, cum a fost și cazul celor de la Spitalul de Arși, apare negreșit cineva de la Colegiul Medicilor care spune că modul cum este mediatizată problema strică imaginea doctorilor, care vor pleca din țară. Grav! Păi și atunci cine îi mai pune silicoane Andei Adam?! Dar la banii ăștia cred că poate să și le pună în altă țară din UE.

Un alt lucru foarte interesant pe care îl declară V. Astărăsoaie, președintele Colegilor Medicilor, este că instituția pe care o conduce nu are ce măsuri să ia. Atât timp cât actul medical a fost corect, el consideră că nu s-a încălcat Codul Deontologic. În acest Cod scrie și că medicii nu ar trebui să ia șpagă, dar era oricum vorba de operații ilegale, deci minus cu minus fac plus.

Mai amuzant este Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătății, care a spus că se vor lua ”de la măsuri administrative până la informarea instituțiilor abilitate”. Deci el va anunța poliția chiar în timpul cercetării penale, eventual după ce se termină procesul! Oricum, concluzia mea, văzând și cazul acestor medici, dar și al lui Mitică Dragomir, este că nu trebuie să ții prea mulți bani în casă, pentru că ți-i ia statul.

joi, 17 aprilie 2014

Copiii și tehnologia - evoluție sau involuție?

La începutul anilor '90, televiziunea prin cablu era o noutate în România și canalele cu desene animate (Cartoon Network) erau fascinante pentru copii. Pe atunci, părinții le spuneau că sunt norocoși: pe vremea lui Ceaușescu nu se dădeau decât 10 minute de programe pentru copii pe săptămână. De asemenea, părinții respectivei generații s-au transformat în dependenți de televizor, urmărind știri, seriale, meciuri, filme și emisiuni-concurs cât să compenseze pentru toată perioada comunistă.

Elevii au început să citească tot mai puțin în perioada aceea, pentru că televizorul a devenit un concurent mai puternic la petrecerea timpului liber. Jocurile pe televizor sau Game Boy erau și ele mai interesante decât cărțile. Au trecut ani și au apărut Internetul și telefoanele mobile, care au cucerit în primul rând tinerii și adolescenții. Puteau să-și dea mesaje, fără ca nimeni să audă ce își spun, puteau să vorbească cu (ne)cunoscuți pe chat, să vadă gratis filme porno, să se joace în rețea etc. 

Dar apoi au crescut și au ajuns la vârsta căsătoriei, iar acum, la 30 și ceva de ani, au copii care merg la grădiniță. Și, ca să vezi, sunt oripilați de faptul că micuții lor stau toată ziua pe tabletă în loc să se joace între ei, așa cum făceau ei - părinții - când erau mici. Dau vina pe ceilalți părinți care au cumpărat astfel de gadget-uri colegilor copiilor lor, așa încât unul care nu are tabletă nu are cu cine să vorbească în timp cei toți ceilalți copii se joacă individual, deși împart același spațiu.

Unii încearcă să ia apărarea tabletelor, pentru că există multe aplicații educative pentru copii. Dar tot este trist să mergi la o petrecere cu preadolescenți și să vezi că nu interacționează între ei, ”ca pe vremea mea”, toți fiind cu nasul în telefon, pentru că așa e cool. E adevărat că și adulții tineri fac asta, în plus având și alte dependențe. Totuși, ei au nu s-au născut în era digitală, deci au și obiceiuri de modă veche, cum ar fi să se sune în loc să scrie pe Whatsapp.  

Ce-i drept, este mai ușor pentru un părinte să-i dea unui copil o tabletă / un smartphone care să-l facă să stea liniștit și educatoarele/învățătoarele sunt și ele mai mulțumite că au liniște în clasă. Dar la un moment dat copilul respectiv nu mai vrea decât să butoneze un joc sau să socializeze pe Facebook cu ”prietenii” lui. Și apoi mama sau tata se scandalizează că fata sau băiatul lor primește și dă în jur de 100 de sms-uri pe oră, nefiind atent(ă) la nimic altceva. 

Nu toate familiile își permit o tabletă, dar noroc că părinții pot face un credit, să-i ia copilului un aparat care îl plasează ”în rândul lumii”; în mod paradoxal, mașinăria aceea îl scoate din lumea reală și îl acaparează în lumea virtuală. Avantajul e că poți să-l ameninți oricând că îi iei ”jucăria” digitală, așa cum pe vremea noastră părinții nu ne mai lăsau la TV dacă făceam prostii. Asta îmi amintește de un film din anii '40 în care mama își pedepsește copilul cu interzicerea accesului la...radio.

Întotdeauna vor exista generation gaps. Și eu cred că aș fi fost îndrăgostită de un Iphone dacă aș fi avut unul când eram mică. Dar pentru că pe vremea aceea nu se inventase, ne jucam cu păpuși / mașinuțe și cu mingea în spatele blocului sau în curtea casei. Diferența e că muuuulte generații de copii dinaintea noastră făcuseră același lucru, așa că ni se pare normal ca și copiii de azi să fie la fel. Însă acum s-a produs între părinți și copii o prăpastie mai mare decât între noi și părinții noștri.

miercuri, 16 aprilie 2014

Cum să faci economie la bronz

Imagine restograf.ro
Arethia Tătărescu, născută în 1889, a fost cea care a comandat lucrările din Târgu-Jiu ale lui Brâncuși (finalizate în anul 1938), dorind să înfrumusețeze orașul cu opere ce aveau motive tradiționale românești. Pentru asta și alte merite, i s-a ridicat o statuie în toamna anului 2013. Până aici, nimic ieșit din comun.

Nu mulți oameni ar fi aflat cine a fost Arethia, moartă în 1968, dacă nu ar fi apărut în presă știrea că bustul ei a fost interzis, pe motiv că sânii sunt prea mari. O comisie din Ministerul Culturii a hotărât acest lucru în zilele noastre, când silicoanele Biancăi  - altă femeie realizată - domină publicațiile online și tipărite.

Dar stilul bombastic al jurnaliștilor români induce în eroare. Nu e vorba că Arethia ar fi avut sâni atât de mari încât să depășească cantitatea maximă de bronz aprobată pentru astfel de statui. Puteți privi poza din știre ca să vă convingeți că Arethia nu a devenit faimoasă pentru pieptul ei voluptuos.


Problema este alta: sculptorul, un bărbat, se pare că a reprezentat sânii Arethiei conform propriilor fantezii, nu a realității; astfel, respectiva comisie s-a autosesizat, dorind să se respecte adevărul senologic! Ceea ce găsesc ironic, pentru că femeia asta îl finanțase pe Brâncuși, care a sculptat-o pe domnișoara Pogany într-un mod în care nimeni nu ar fi recunoscut-o. Totuși, înțeleg că atunci când statul comandă o lucrare, artistul nu trebuie să fie creativ, ci precis.

O fi fost undeva o problemă de comunicare: sculptorul nu a primit instrucțiuni exacte pentru a o imortaliza pe Arethia așa cum trebuie. Bustul trebuie să aibă o anumită formă și mărime, care să reflecte faptul că pe vremea aceea nu se făceau operații de mărire a sânilor și nici nu existau sutiene push-up, de tip Wonder Bra. Nu vrem să înșelăm contemporanii și nici posteritatea cu privire la istoria sânilor Arethiei, un lucru deosebit de important atunci când amplasezi o statuie. 

Însă tot nu înțeleg cum a ajuns deja celebra comisie la concluzia că sânii statuii nu sunt corecți. Am privit îndelung poza Arethiei, făcută cred cam la vârsta când era ea o Mecena, și nu pot să zic exact ce măsură purta la sutien. Deci sunt curioasă cum a procedat comisia. S-a dus la urmașii ei ca să ceară niște probe de lenjerie intimă a răposatei, pentru a le compara cu dimensiunile bustului de bronz?! Mă sperie ideea că un bugetar a fost plătit din banii contribuabililor să facă astfel de anchete.

Mi s-ar fi părut și mie ciudat să fie o statuie plată sau prea pieptoasă, dar la cum a fost realizată am o singură obiecție: sânii arată prea tineri pentru o femeie care pe atunci ar fi fost considerată bătrână. Adică, nu vrem să o prezentăm pe Arethia ca pe un model de frumusețe feciorelnică, ci ca pe o femeie matură care s-a implicat în viața culturală a Gorjului. Poate era preferabil să fie inclusă și o bluză de bronz, care nu aduce în atenție faptul că Arethia avea sfârcuri. Nu că n-ar fi avut...

Of, mai bine facem numai busturi de bărbați, că astea ale femeilor sunt problematice. Dar stai, și statuia lui Sergiu Nicolaescu fusese greșită: nu seamănă cu originalul. Mă întreb cum se ajunge în România de două ori în situația ca o statuie să fie demolată după ce a fost expusă fără avizul cultural. Și mai amuzant este că Ministerul Culturii și-a exprimat opinia la câteva luni după ce statuia Arethiei și cea a soțului Gh. Tătărescu au fost inaugurate într-un parc.

Sculptorul sânilor Arethiei dă vina pentru acest eșec pe subiectivismul comisiei de cultură. Ca să evităm în viitor o altă irosire de bani publici, eu am o propunere. Dacă sculptezi o statuie, ai putea măcar să desenezi (dacă nu să faci o reprezentare 3D pe calculator) cum va arăta. Mă gândesc că un sculptor e capabil de asta. Pentru ca apoi niște experți din administrație să-ți dea un răspuns oficial care să spună în termeni protocolari ceva de genul ”țâțele sunt ok” sau ”de data asta ai nimerit fața”.

Sunt sigură că așa s-a făcut în cazul statuii ecvestre a lui Carol I, din București. Au fost atent studiate picturile din arhivă pentru a se stabili până și dimensiunea exactă a testiculelor calului. Asta pentru că regele era îmbrăcat, deci nu aveai ce măsura. Dar nici nu călărea o iapă în acel moment, asta-i clar. Pentru costurile proiectului, ar fi fost convenabil dacă era castrat calul. Însă sculptorul român modern nu își permite să facă astfel de presupuneri.