miercuri, 4 decembrie 2013

Autostrada românească, the highway to hell



Unul din motivele pentru care nu mă uit la TV este ca să nu aud niciun premier promițând că se vor construi catralioane de km de autostradă în România. Îmi amintesc cum, prima oară când am votat, am avut curiozitatea / naivitatea de a citi programele politice ale partidelor care candidau și am fost absolut uluită de numeroasele autostrăzi care erau planificate pentru următorii patru ani. Acum nu mă mai surprinde că acele autostrăzi sunt doar pe hârtie.
Mă întreb dacă mai există alt stat în care să fie pe agenda publică (electorală) atât de importante autostrăzile. Mai ales că în lista țărilor după număr de vehicule la mia de locuitori suntem abia pe locul 63 mondial. În afară de fotbal, una dintre cele mai discutate chestiuni este: unde e mai bine și mai bine să se facă autostrăzi? Pe Valea Prahovei, ca să încurajăm turismul, pe Valea Oltului, ca să susținem transporturile comerciale etc.? Autostrada București - Alexandria este o prioritate?!
Saga autostrăzilor a început în anii '60, în aceeași perioadă cu epopeea automobilului românesc. De aceea, era logic ca A1 să meargă din capitală până la Pitești, oraș lângă care era - și încă mai este - uzina Dacia. De-abia prin 1987 a fost dat în folosință primul tronson al actualei A2, pentru că românii nu prea aveau mașini personale înainte de Revoluție, așa că drumurile nu erau atât de aglomerate încât să merite investiția. De atunci au preluat capitaliștii.
Ca să nu mai vorbesc despre celebrul contract cu Bechtel pentru autostrada Transilvania, voi aminti doar că ”Autostrada Soarelui” a fost finalizată abia spre sfârșitul lui 2012, cu un cost de aproape 414 mil euro. Deși leagă Bucureștiul de cel mai mare port al țării, traficul său mediu este mai mic decât al multor drumuri naționale. Lăsând la o parte faptul că lucruri de care ar beneficia tot poporul, cum ar fi sănătatea, sunt prost finanțate, nici măcar nu se construiesc autostrăzi pe care să le utilizeze cât mai mulți români.
Mai mult, investițiile se fac fără a se calcula în prealabil dezvoltarea durabilă. Nu contează că benzina e tot mai scumpă și aerul din ce în ce mai poluat. În tot acest timp, rețeaua de cale ferată e în paragină și trenurile de mare viteză sunt de domeniul fantasticului. În Japonia e șocant dacă trenul întârzie câteva secunde, iar în România ne mirăm când vine la fix. Însă visul românesc se apropie de cel american, cu întinderi nesfârșite de asfalt, sau cel german, fără limită de viteză pe autostradă. 
Iată de ce nu se construiesc autostrăzi în ritmul pe care l-am dori: cu ce minciuni ar mai seduce politicienii alegătorii, dacă nu acest El Dorado cu mărețe autostrăzi în loc de aur? Funcționează și la nivel local, unde în loc să se construiască noi stații de metrou (ca legendara magistrală din Drumul Taberei), Dr-ul Primar propune ”autostrada suspendată”, cu tuneluri... 
La câteva sute de ani după construirea grădinilor suspendate ale Babilonului, romanii făceau mai multe drumuri în Dacia decât avem azi în România. Va mai trece mult timp până să reatingem acel vârf al infrastructurii. În concluzie, autostrăzile nu sunt ale noastre, ci ale urmașilor urmașilor noștri, în veacul vecilor. Și când mai dați de o groapă în autostrada proaspăt reabilitată, nu uitați, acolo sunt banii dvs.