duminică, 24 februarie 2013

Ciomege pe Brokeback

Asa cum in SUA luna februarie este Black History Month, in Europa, sau cel putin in unele tari europene, februarie a fost numita "luna istoriei LGBT". In Romania insa, homosexualii si travestitii le displac in general majoritarilor heterosexuali si ortodocsi. Asa ca s-a lasat cu scandal in Bucuresti si luna inca nu s-a terminat - noroc ca e cea mai scurta si anul asta nu-i bisect.

Homofobia nu ataca insa doar luna aceasta. Relativ de curand au avut loc: agresiuni impotriva unor studenti de la SNSPA, unde Militia Spirituala organizase un spectacol de teatru bazat pe interviuri luate homosexualilor persecutati pe vremea comunismului si denigrarea in presa a unei handbaliste lesbiene, despre care puteti citi aici. Putem spune deja ca e o tendinta ca sustinatorii comunitatii LGBT sa fie atacati.

In afara de povestea cu liceul George Cosbuc din capitala, unde lectiile de toleranta fata de diversitate au fost puse de critici in aceeasi oala cu promovarea homosexualitatii, a avut loc foarte recent un incident la Muzeul National al Taranului Roman. Acolo se proiecta, miercuri, un film despre un cuplu de lesbiene care creste doi copii, ceea ce a intrigat un grup de nationalisti ce venise pregatit cu steagul Romaniei, cantecele patriotice si icoane. Fiind atat de entuziasmati, ei nu au mai stat sa vizioneze filmul pe care l-au intrerupt practic, omitand ca acesta sugera tocmai dificultatile unei familii in care nu exista figura paterna.

Desi mai avusese loc o serie de proiectii si alte evenimente de la inceputul lunii si pana pe 20 februarie, s-a protestat la Noul Cinematograf al Regizorului Roman si nu la ceilalti parteneri (media) sau finantatori; acest festival ce face parte dintr-un proiect european de promovare a drepturilor fundamentale prin schimbarea atitudinilor. Probabil pentru ca MNTR este o institutie publica ce inspira ideea de traditie, iar NCRR este perceput de protestatarii cu pricina ca un spatiu al romanismului. Cu atat mai mult, sala proiectiei poarta numele lui Horia Bernea, un fost director al muzeului, din care citez: Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identității, uitarea rădăcinilor noastre profunde… În fața unei lumi amenințate de descompunere, forțate să renege reperele fundamentale ale existenței sale, artistul, omul de cultură în genere, trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea. El trebuie «să salveze»

Asta au vrut pesemne sa faca si protestatarii de la film: "sa salveze" publicul ce venise acolo de bunavoie, mai ales ca era gratuit, de la "pervertirea" lor. Dar unde erau salvatorii acestia in 2005, cand in cinematografe aparea "Brokeback Mountain", sau de nu au scris vreo petitie impotriva televiziunilor care au difuzat "Angels in America"? Se spune ca in ultimii ani increderea in biserica a tot scazut, dar iata ca apar astfel de situatii in care majoritatea "tacuta" este ambigua: cei care vad un pericol in homosexualitate si considera ca trebuie sa se actioneze impotriva ei sau adeptii laissez-faire-urului, adica cei care - fara sa fie homosexuali - nu ar impiedica pe nimeni sa vada un film despre o familie de lesbiene. Nici in sondaje de opinie nu am mare incredere, pentru ca depinde cum pui intrebarea.

Oamenii recurg deseori la argumentul majoritatii, uitand ca intr-o democratie trebuie respectate si drepturile minoritatilor, printre care dreptul la expresie artistica. Asta mi-a amintit de intro-ul de la Argo, un fel lectie de istorie a Iranului (spun un fel, pentru ca nu este un documentar - si nici in documentare n-am incredere maxima): regimul sahului a fost detronat de fundamentalisti musulmani, printre altele si pentru ca acesta dorea occidentalizarea unei tari profund traditionaliste.

Modernizarea Romaniei, in sensul de toleranta fata de inclinatii sexuale diferite de norma, nu se poate face cu forta. Atat timp cat manifestarea atractiei pentru o persoana de acelasi sex se face in privat, nu este o problema. Dar daca se vorbeste in public despre asta, se incalca un tabu, deoarece - dincolo de ce spune legea - cultura dominanta este anti-gay.

joi, 7 februarie 2013

7 povesti cu dor de Bucuresti

Se vorbeste des de cum vad expatii capitala Romaniei, dar la fel de interesante sunt parerile celor care au plecat din acest oras pentru a studia/lucra pe durata (ne)derminata in strainatate. De aceea, mi-am intrebat amicii din afara tarii, provinciali romani care cel putin au studiat in Bucuresti, ce vor sa revada cand vin aici si de ce anume le e dor. Am descoperit astfel o serie de lucruri ce ii fac melancolici si, in mare parte, perspective diferite.


1. Alin s-a relocat cu serviciul in Neuchatel, un orasel idilic din partea franceza a Elvetiei. Cel mai mult ii e dor de traditionala mancare bucuresteana, pizza & shaorma. Pizzeria lui preferata e Sabatini, unde se pune salam si pe quattro formaggi. Iar shaorma cu de toate are cel mai bun gust "pe la 12 noaptea, cand vii acasa din oras si nu ai nimic in frigider", zice el. Ii uram pofta buna in acest weekend, in care va fi in Capitala. In rest, lui Alin i-a placut mai mult sa dea o tura prin orasul natal, Tulcea.

2. Dan are actuala resedinta la Berlin - nu defunctul bar din Bucuresti, ci Mecca hipsterilor. Pe el l-a bucurat intrebarea mea, declarand ca simpla rememorare ii lumineaza ziua si ii aduce un zambet pe buze. Poetic, nu? Desi mai mult ii lipsesc pranzurile in familie, de la Constanta, ii e dor si de Bucuresti, mai ales de Gradina Verona vara; asta pentru ca de fiecare data a mers acolo cu prieteni buni, a ras si in general a avut niste seri minunate. "Imi place in special excelenta citronada de rodii, care reuseste sa ma racoreasca chiar si in cele mai calduroase zile. De fapt, locul nu este atat de important pentru mine, cat experienta pe care am trait-o acolo". Amin!

3. Tot in Germania este si Andrei, din Pitesti, care locuieste acum in Munchen, unde parcurile i se par fade, asa ca ii lipsesc: "Cismigiu cu al sau acordeonist, Herastrau cu veverite si violonist, Tineretului cu pasarici zglobii (da, e vorba si de zburatoare)". Pe urma, ar mai lua niste mancare chinezeasca de la L'incontro si i-ar placea sa mai asculte un concert live la Gyuri's Pub. Ii e dor si de celebrii papanasi enormi din restaurantul La misto. Dar - ca sa incheiem intr-o nota spirituala, ar vrea sa asculte slujba la biserica Caramidari de jos, unde canta un cor foarte tare. In sensul de foarte bun, sper eu.

4. Gabriela e din Roman si a trait in mai multe orase vestice, in ultimul timp la Bruxelles, capitala europeana. Acolo a dus dorul ceainariilor, cafenelelor, spectacolelor sau concertelor bucurestene. "Cu siguranta am simtit lipsa Ateneului si a magazinelor deschise dupa orele 18... si, ai sa razi, dar am simtit lipsa unui metrou curat, civilizat". Asta ca sa nu mai criticam atat de insistent lipsa de curatenie din Bucuresti.

5. Marius din Slobozia supravietuieste urban la Londra, capitala antieuropeana. Cand vine vorba de Bucuresti, are o opinie duala: "O parte din mine detesta praful, maidanezii, traficul (si cu precadere lipsa de amabiltate a soferilor). Pe de alta parte, retin cu placere cafenelele cu narghilea din pasajul Villacrosse, tiramisu cu fructe de padure secondat negresit de un espresso la fostul BCR cafe sau plimbarile din Cismigiu / Herastrau in noptile de vara. Imi lipsesc si ceaiurile din Carturesti si acea atmosfera usor boema a celor care frunzareau rafturile de carti." Surprinzator sau nu, ii e dor de oamenii, in special domnii si doamnele in varsta, care ii ofereau un zambet sau o apreciere politicoasa atunci cand el le oferea scaunul in RATB. In general, isi aminteste de placerea de a se bucura de superficialitatile cotidiene, chiar daca asta se intampla doar la sfarsit de saptamana. Isi aduce aminte, cu nostalgie, si de spontaneitatea cu care isi putea vedea prietenii la o bere (intr-o ora de exemplu), lucru absolut imposibil in alte mari orase. Se vede nevoit sa recunoasca faptul ca Bucurestiul cel prafuit, deziluzionat si incalcit, are o vivacitate si o efervescenta umana care, cel putin in multe alte capitale europene, nu mai e accesibila.

6. Ionut e un gaestean care lucreaza in Gothenburg, Suedia. Lui ii e dor de Herastrau si de alte locuri prin care se plimba, mai ales zonele de case din nord si din centrul istoric, dar si de pe langa Foisorul de Foc. Apoi, ii lipsesc "Terasele. Absolut toate terasele din Bucuresti". Si noua ne lipsesc, pe vremea asta. Nu in ultimul rand, isi aminteste cu drag de rocoteci care au seri de jazz si alte evenimente hip. Nu mai stie exact cum se cheama, dar stie unde sa le gaseasca si ma asigura ca sunt cluburi misto.

7. Ca sa cerem inclusiv opinia unui student, fie el si masterand, iata ce spune George din Focsani, momentan domiciliat la Budapesta, capitala a carei denumire este uneori confunda cu a noastra: "Uite, chiar in weekend-ul asta am fost in Bucuresti si am trecut prin Control si pe la Dianei 4 - unde nu mai fusesem in interior, dar mi-a placut, ca e pentru hipsteri". Ii pare rau ca nu a reusit sa ajunga in Blu'zz, aproape de intersectia Carol cu Mosilor. Cand e prin Bucuresti si are timp, mai face si promenade prin zona Armeneasca - Viitorului.

Daca unii se bucura sa descopere ceva nou in oras, altii se intristeaza ca acesta nu a ramas la fel.
Putem fi siguri ca vremea trece peste Bucuresti - drept dovada noi blocuri, cladiri de birouri si retail - cum trece timpul si peste cei care i-au calcat strazile, oriunde s-ar afla. Dar sunt unele lucruri care nu se schimba niciodata - spre exemplu, acela ca nu apreciezi ceva cu adevarat pana cand il pierzi.

marți, 5 februarie 2013

Tirebouchon bistro

La inceputul acestui an am descoperit un nou local aproape de cartierul meu, aflat intr-o casa veche, in stilul cladirilor frumoase din zona. E vorba de Tirebouchon, un bistro in care intrarea se face din curte printr-o scara de piatra la etajul I (sau un parter inaltat); in fata, cum intrii, se afla un bar de lemn, primitor. Adresa este Lascar Catargiu, nr. 27, deci probabil aici se profita din plin - la orele pranzului, dar si dupa-masa - de fluxul de corporatisti din vecinatate sau dinspre Piata Victoriei.

Eu m-am dus in schimb seara, cand nu am intampinat probleme sa gasesc o masa la nefumatori, in partea stanga. Am stat chiar intr-un separeu dragut, probabil un fost balcon, in care inca mai exista o sumedenie de plante. Ca si pe masa, unde din pacate nu era schimbat suportul de farfurie de la fostul client. L-am murdarit atat de grav incat sa nu-l mai foloseasca si la urmatorul musafir. Am mancat o supa crema, caci atat imi permitea bugetul, un fel de mancare ce a capatat gust dupa asezonare generoasa cu condimentele de pe masa.

Bauturile aveau preturi medii spre mari, iar servirea a fost prompta. Muzica era de-a dreptul relaxanta: chill-out, jazz, bossa-nova. Nu am testat toaleta, dar locul parea curat. Exista si un meniu de ceaiuri si desigur ca se poate merge acolo doar la o cafea, insa locul este mai degraba restaurant. Daca vreti sa va satisfaceti foamea si setea, nu doar sa gustati o prajitura, costa cam 50 de lei. Asta fara sa includem un vin bun, deschis pe loc cu tirbusonul.

luni, 4 februarie 2013

Serial - Casa minciunilor

House of lies este acel gen de serial dedicat unei profesii, asa cum Sotia perfecta este cu avocati, House cu medici, iar CSI (oricare din ele) cu politisti. Aceasta drama-comedie din 2012 este in schimb dedicat cosultantilor in management, o profesie destul de exotica pentru filme; poate si pentru publicul larg.
Serialul se inspira chiar din cartea unui consultant in management, Martin Kihn, un alb al carui alter ego televizat, Marty Kahn, este interpretat de un negru, asa cum se poate observa din afis. Probabil il recunoasteti pe actorul din rolul principal, Don Cheadle, din Crash si Hotel Rwanda, unde a avut de asemenea roluri memorabile. Echipa lui Marty este formata din alti doi barbati si o femeie, Jeannie - interpretata de Kristen Bell (a trebuit sa intru pe imdb.com ca sa imi aduc aminte de Veronica Mars). Cele doua personaje masculine sunt Clyde si Doug, respectiv un afemeiat si un geek pe care afemeiatul il invata, mai mult fara succes, sa cucereasca femei.
Marty, un tip simpatic, dar lipsit de scrupule, locuieste cu tatal sau psihoterapeut, avand si o relatie cel putin bolnavicioasa cu fosta sotie. Fiul lui Marty -  un copil de 10 ani, este nedecis in privinta sexualitatii sale, asa ca directoarea scolii lui ii suna des parintii. In fiecare episod, echipa de "rechini" rezolva problemele reale sau imaginare ale unei mari companii: ba se preface ca o ajuta sa evite falimentul, ba ca ii creste vanzarile in mod spectaculos.
De fiecare data insa, ei au parte si de mult sex. Nefiind de-a dreptul pornografic, serialul are oricum destule scene de nuditate. Desi in fiecare saptamana trupa zboara catre o locatie diferita din SUA, anumite lucruri se continua de la un episod la altul, cum ar fi teama de fuziune aka cumparare a firmei unde lucreaza sau relatia lui Marty cu o stripperita bisexuala.

Serialul este amuzant mai ales datorita momentelor in care Marty "ingheata" cadrul ca sa ne explice termenii tipici management consultancy-ului, ca de exemplu FMA: from my ass (despre cifre care nu au acoperire). Dar cu atat mai interesant este pentru corporatistii familiari cu scenele business...Puteti sa-l vizionati in Romania pe HBO in fiecare luni de la 22:55, timp de 30 de minute.