marți, 30 iunie 2009

Blog de profesionisti si social media de amatori


Se tot vorbeste despre "concurenta" dintre twitter, facebook (ca reprezentanti social media) si bloguri. Si anume, faptul ca facebook si twitter fac posibila postarea de scurte updateuri prin care isi tin la curent prietenii cu ce se mai intampla in viata lor sau peste ce lucru interesant au mai dat, ceea ce face ca blogul personal sa-si piarda utilitatea.

Pe mine ma bucura o astfel de veste (intr-adevar, cifrele arata ca blogger scade pe cand facebook creste), pentru ca asta va face curatenie in blogosfera. Daca fiecare are cercul lui de prieteni care citesc ce mai face/zice pe facebook si twitter, eu nu va mai trebui sa caut printre mii de bloguri ca sa gasesc niste articole cu adevarat citibile. Sper ca vor ramane doar jurnalistii online sau cei care au de impartasit ceva care chiar nu se poate rezuma in 140 de caractere/un status de facebook.

Dar pana se intampla asta, mai astept sa se intample si cealalta revolutie, si anume toata presa tiparita sa apara pe net. Si atunci va fi o reala provocare pentru trusturi de media sa-si vanda "marfa" pentru ca nu vor mai fi doar cativa in bransa, ci multi...si buni (sa speram). Pare departe de Romania, dar am impresia, ochiometric, oamenii care nu intra pe net, nici nu cumpara ziare. Oricum, la vremea aceea "Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult! ..."

joi, 25 iunie 2009

Ce scrie pe bloguri si ce se intampla in viata


Sunt abonata la blogul lui Seth Godin, desi, vorba aceea, "world's worst person went into marketing"; printre toate prostiile de pe net, articolele lui chiar mi se par motivationale si inspirationale. De multe ori gasesc revolutionar ce citesc acolo, ca si in alte locuri de pe Internet, cel putin fata de lumea in care ma invart.

Pe de alta parte, scoala pe care am facut-o in Romania mi s-a parut orice numai revolutionara nu. Intotdeauna ma plang de nivelul invatamantului superior de la noi, iar uneori pana si profesorii mei elogiaza universitatile occidentale, unde studentii sunt obisnuiti sa dea sute de dolari/euro pe...manuale. Nu stiu cum e prin alte parti, la mine la facultate a fost o lipsa aproape completa de manuale, pentru ca intotdeauna se putea invata de pe notite, carti de la biblioteca, fotocopii, etc. pana au aparut suporturile de curs si seminar care circula pe grupuri online. Acum, mi s-ar parea de-a dreptul o pretentie prea mare din partea unui profesor sa imi ceara sa pregatesc altceva decat suportul primit gratis pe mail.

Si in acest context, ce primesc eu pe mail de la Seth Godin? O idee cu totul si cu totul inedita pentru America: profesorii nu ar mai trebui sa ii oblige pe studenti sa le cumpere cartile, ci sa le distribuie gratuit suporturi de curs. Asta pentru ca in epoca Wikipedia este absurd sa ii ceri unui om bani pentru o informatie pe care o gaseste gratuit pe net. Nu este prima data cand observ ca aici ne credem cu n ani in urma Vestului, dar anumite practici locale sunt acum considerate evoluate acolo.

In orice caz, poate ca ar trebui sa fim mai recunoscatori pentru ce avem, in loc sa copiem un model care este deja considerat depasit in tarile spre care ridicam privirea.

vineri, 19 iunie 2009

Blogosfera fata de restul sferelor


Am incercat sa observ anumite caracteristici ale blogosferei, cel putin ale celei romanesti. Teoretic, chiar daca nu toti oamenii au blog, cei care au ar trebui sa reprezinte un esantion si daca citesti suficiente bloguri, e ca si cum ai cunoaste lumea, fara sa iesi din casa. Dar aceasta teorie a mea era gresita.
Trecand peste faptul ca nu toata lumea are calculator si conexiune la Internet, ceea ce face bloggingul dificil, m-am intrebat de ce au anumiti oameni blog si altii nu. Sunt multi cei carora le permite timpul sa scrie din cand in cand cate un post, dar pe putini ii intereseaza sa faca asta.
Daca ne uitam la tematica blogurilor, majoritatea sunt personale, si explicatia mea este ca cei mai multi bloggeri sunt foarte tineri, si practic nu prea au ce impartasi decat ce li s-a mai intamplat, ce muzica (mai noua sau mai veche) asculta (iar in cazul fetelor, ce sentimente mai incearca). Nu generalizez, sunt si adolescenti cu bloguri bune, dar poate am trecut eu de varsta la care as gasi ceva interesant in postarile lor.
Desigur, gusturile nu se discuta. Dar subiectele blogurilor se pot discuta. De exemplu, daca vreau ca cititul unor bloguri sa nu fie pur distractiv, ci sa invat ceva, am doua sanse: ori sa invat despre IT, ori despre comunicare si orice domeniu legat cumva de vanzare (marketing, PR). Este simplu: oamenii pasionati de calculatoare cat si cei care folosesc acest instrument online mai nou in munca lor, au sanse mai mari sa bloguiasca.
Cati medici, avocati, bancheri, ingineri, ofiteri de armata, etc cunoasteti care sa scrie bloguri unde vorbesc despre profesia lor? Eu stiu foarte putini, desi poate m-ar interesa ce ar avea de spus unii dintre ei, sau daca nu pe mine, macar pe altii din domeniile respective. Desi exista portaluri de sanatate, legislatie, finante s.a. foarte vizitate, blogurile se mentin in alte categorii, cel putin cele de top.
Deci, nu numai ca nu regasesc "toata lumea" in blogosfera, dar nu regasesc nici toata lumea de pe internet. Poate exista o explicatie, si anume ca oamenii s-au invatat cu ideea ca intra pe bloguri din alte motive decat pentru a se informa in legatura cu ce ii intereseaza de fapt. De exemplu, pentru a citi o parere si a o contrazice, eventual.
Ma intreb daca starea blogosferei de astazi reflecta ce se cere sau daca bloggerii au format aceste "reguli".