marți, 22 decembrie 2009

Schimbarea din timpul crizei economice

In mai 2009, Daedalus a realizat o cercetare a "spiritului vremii" din Romania, cercetare care mie mi-a parvenit de curand, dupa participarea la Marketing 365. Rezultatele sunt interesante asa ca am sa sintetizez aici materialul primit, mai ales ca e inca actual.

In primul rand, informatia despre criza e abundenta. Avem surse teoretice superficiale ex la conferinte si teoretice profunde cum ar fi carti de specialitate, dar si empirice superficiale - studii de piata publicate. Sursele empirice profunde lipsesc insa, iar cercetarea de fata exact golul asta vrea sa il umple. Ei au incercat deci sa afle care e perceptia oamenilor despre recesiune, cum au reactionat la schimbarile produse, ce strategii adopta pt a gasi un refugiu, cum si cat de mult li s-a schimbat comportamentul (legat de cumparaturi, branduri)?

Nu am inteles prea bine metodologia; ei zic ca in prima faza (sfarsitul lui martie) subiectii au fost 394 persoane cu varste cuprinse intre 18 si 50 de ani din mediul urban, prin metoda CAWI (computer-asisted web interview), iar in faza a doua (inceputul lui aprilie) 100 de oameni care au dat raspunsuri pe Ideablog (?!) In plus, au scos acel procent de pesimisti (cei care credeau ca situatia lor se va inrautati). Esantionul nu e tocmai reprezentativ, iar metodele sunt si ele discutabile. Dar sa trecem mai departe.

Pe agenda discutiei au fost fazele de adaptare la schimbare, atitudinile prevalente legate de finante sau promotii comerciale, dupa care s-au identificat tendintele. Cu referire la faze, in functie de cat de afectati sunt oamenii de criza, ei se afla in una din situatiile de
- negare
- observare
- pregatire
- actiune
- asimilare
Pe acest continuu, oamenii se plimba in functie de informatiile pe care le primesc, nu neaparat de ce li se intampla de fapt.

Cel mai important de retinut sunt insa "fetele schimbarii". Se pot identifica 4 tipuri care au "iesit" in urma crizei: conservatorul care este activ prin raportare la trecut, oportunistul care este activ raportandu-se la viitor, nostalgicul- pasiv in raport cu trecutul si detasatul, pasiv in raport cu viitorul. Cu alte cuvinte, conservatorul se lupta sa mentina nivelul de trai din trecut, oportunistul deschide o afacere care se potriveste in aceste timpuri, nostalgicul face economii si are o atitudine critica, iar detasatul se gandeste la alte valori decat cele materiale.

Chiar daca au facut ajustari, toate aceste tipuri au nevoie socializare, relaxare, distractie sau un mic rasfat in timpul lor liber. Astfel, multi au redescoperit parcurile sau alte metode de petrecere a timpului liber care nu consuma multi bani. Daca mersul la restaurant a devenit un lux prea mare, mancatul ciocolatei a ramas ceva ce ne putem permite si care ne aduce placere.

Cat despre nevoile financiare, cum era de asteptat, nostalgicii economisesc, dar nu au incredere in banci (acestea fiind protagonistele teoriilor conspiratiei), conservatorii sunt cei care au depozite in banci pentru ca oportunistii sa se poata imprumuta de acolo, iar detasatii pastreaza un contact minim cu institutiile financiare.

Diferente intre comportamentul "inainte" vs. "dupa" exista si in cazul shopping-ului. Daca inainte de recesiune se experimentau produse noi si se risipea foarte mult, acum alegerea este mai atenta si se incearca mai mult repararea fata de inlocuirea unui bun necesar. In general, oamenii cumpara mai putin si mai rar, iar alegerile lor depind tot mai mult de alti oameni (negociere intre parteneri).

Cand vine vorba despre branduri, multi oameni au invatat sa aprecieze produsele mai ieftine no name pe care le vad pe rafturi si care au aceeasi calitate, fata de cele pe care se gandeau sa le achizitioneze de acasa. Promotiile, in schimb, nu functioneaza intotdeauna, ci sunt atragatoare cand produsele sunt percepute ca fiind cu adevarat utile, nu ceva de care magazinul incearca sa scape.

Concursurile cu premii sunt si ele diferentiate pe tipuri de consumatori: conservatorii prefera premiile mai mici, dar pentru care regulile sunt clare si brandurile credibile, oportunistii sunt atrasi de concursuri cu premii valoroase, nostalgicii de cele prin care pot face economie, iar detasatii apreciaza concursurile unde isi pot pune in valoare abilitatile si cunostintele.

Revenind la branduri, este interesant sa vedem spre ce se orienteaza tipurile de clienti:
- conservatorii - branduri care inspira calitate si siguranta
- nostalgicii - branduri romanesti, la preturi bune
- oportunistii - branduri care aduc o inovatie, care ajuta mai departe la ceva
- detasatii - branduri eco-friendly, culturale, spirituale

In concluzie, nu putem spune ca in urma crizei economice avem tendinte generale, ci ca oamenii sunt impartiti in raport cu cateva dihotomii, dintre care am vorbit despre economie-investitie, brand-pret mic, etc. Aceasta cercetare este utila pentru branduri, pentru a sti catre ce consumatori sa se indrepte. De ex, brandurile mari ar trebui sa identifice conservatorii, cele mici oportunistii, cele locale nostalgicii iar cele care pun pret pe CSR, detasatii.

duminică, 6 decembrie 2009

Votul, buton placebo

Ati observat ca in lifturile publice (de ex din mall-uri) dupa ce apasati pe butonul cu etajul dorit, puteti apasa si pe unul care inchide usile? Usile se vor inchide oricum daca mai astepti putin, dar acel buton grabeste urnirea liftului. Cu alte cuvinte, este un buton placebo, care da impresia celui care foloseste liftul ca are mai multa putere.

Alegerile de astazi, desi nu electronice, sunt tot un fel de buton placebo. Pe oricare candidat ai pune stampila, Romania va merge tot in jos sau in sus, datorita unor circumstante mult mai complexe decat cine iese presedinte. Sustinatorii unuia sau altuia au incercat sa ne convinga ca "liftul se va bloca" daca (nu) il alegem pe cel indicat. Dar este fals, in Romania de azi cei doi candidati sunt intersanjabili.

Acum 5 ani, credeam ca o alegere anume poate produce o schimbare. Acum, cred ca e important doar sa votezi, cu unul din candidatii "decenti". Nu cred ca cei care si-au anulat votul au demonstrat ceva, cred ca e important ca politicienii sa stie ca oamenii inca mai folosesc acest drept, pentru ca lor le-ar conveni de fapt ca noua sa nu ne pese, iar ei sa-si vada nestingheriti de afaceri.

Participarea politica sta la baza unei democratii, iar daca in turul doi au ajuns doi candidati din care o mare parte a alegatorilor nu il doresc pe nici unul presedinte, asta e rezultatul pasivitatii din acesti aproape 20 de ani de cand avem alegeri libere. Oamenii trebuie sa inteleaga ca nu e de ajuns sa votezi cu unul sau altul si sa asptepti ca ei sa-si faca treaba.

Trebuie sa controlam permanent ce fac cei de la putere (bine sau rau), dar trebuie sa si cladim ceva, ca sa intretinem bunul mers al "liftului", pentru ca alternativa e mai rea. Daca singura noastra implicare e apasarea pe un buton, e ca si cum ne-am spala vina de pe maini. Unii sustin ca e inutil sa votam. Eu zic ca e insuficient.

miercuri, 18 noiembrie 2009

Greva de la Metrorex

Bucurestiul are de obicei un trafic ingrozitor. Zilele astea e mai rau de atat. Autobuzele sunt atat de aglomerate incat gripa porcina se ia si mai usor.
Cine sunt vinovatii, cei care (nu mai) lucreaza la metrou sau liderii lor sindicali sau...liderii politici din spatele acestora?

Evident, la cat de rare sunt grevele in tara noastra (cand ati auzit ultima data la despre o greva la noi, nu aia din 2005 de la Metrorex?) e clar ca ele provoaca discutii largi, mai ales in jurul politicului, pentru ca, nu-i asa?, e campanie electorala si pe deasupra criza guvernamentala.

Dar furia bucurestenilor se indreapta impotriva insusi conceptului de greva. Pentru ei, faptul de a face greva este ceva ilegal, imoral, macar ca nu ingrasa. Cu atat mai mult cu cat mass media vehiculeaza niste cifre menite sa-i instige pe locuitorii capitalei, referitor la salariile angajatilor de la Metrorex.

In primul rand, se vorbeste despre salariile medii, care includ salariile superiorilor. Un director poate sa traga foarte mult o medie in sus daca are salariul mult mai mare decat al subordonatilor. In al doilea rand, s-a vorbit despre salariile brute, iar oamenii au retinut ca ar fi vorba de cele nete.

Totusi am serioase dubii ca un angajat care castiga in medie 1600 de lei, de fapt, se gandeste sa-si convinga camarazii sa organizeze o greva, ca in filmele cu Jimmy Hoffa. Traim totusi in Romania, unde spiritul de initiativa e extrem de scazut. Deci si angajatii de la metrou sunt folositi, desi in folosul lor.

Dar, cine a mai fost prin Europa de Vest, in tari ca Franta sau Italia, sau cel putin urmareste stirile externe, stie ca o greva este un eveniment relativ frecvent acolo. In Occident nu se fac doar greve in sectorul public, cateodata si bancile sunt inchise, or nu putem zice ca cei din sectorul bancar au salarii mici. Pur si simplu castiga putin in raport cu dividentele pe care le iau actionarii.

Nu trebuie sa fii muncitor in uzina ca sa fii un sclav al angajatorului. Munca la birou poate fi si ea o forma de exploatare, dar romanul nu-si va revendica drepturile prin asociere, ci va prefera sa se planga de cei care il fac sa stea prea mult cu masina in trafic, eventual se va razbuna (in gand) pe cel care forteaza intrarea in tramvai.

Daca ar trai intr-o tara civilizata, ar vedea aceasta forma de protest ca pe ceva normal, dar romanii traiesc aici, unde sindicatele nu sunt ce trebuie sa fie, pentru ca sunt formate din aceiasi oameni ca si restul populatiei.

joi, 12 noiembrie 2009

WBF round-up

Ieri seara World Blogging Forum s-a incheiat, asa cum era prevazut, cu o declaraţie a bloggerilor, despre care nu se stie clar daca este o "constitutie" sau un fel de apel spre guvernele lumii pentru a-si schimba politicile in domeniu. Ceea ce voi scrie in cele ce urmeaza scoate in evidenta dificultatea adoptarii unui document comun, si a reglementarii Internetului in general.

Se pare ca nici macar un grup de cativa oameni, care au aparent multe lucruri in comun, nu poate ajunge la o rezolutie unica, si este discutabil ca aceasta ar fi dezirabila. Eu privesc apelul lui Basescu la "autoreglementarea bloggerilor" cu ochi suspiciosi, ceva de genul "impuneti-va propriile reguli ca sa nu spuneti ca le-am impus noi; anagajati-va sa fiti fair, noi politicienii oricum nu vom fi".

Adevarul e ca exista de fapt multe lucruri care ne separa. In primul rand, bloggerii din tari unde libertatea de exprimare este reprimata sunt interesati de alte lucruri decat cei care traiesc in regimuri democratice. Daca cei veniti din China, Egipt, Caucaz, Moldova, Argentina au vorbit despre libertate, cei din Franta, Germania, Austria, Olanda si Italia s-au referit mai mult la monetizare in prezentarile lor. Exceptia a fost David Sasaki, un american care impreuna cu Onnik Krikorian - armean stabilit in UK - lucreaza la proiectul Global Voices.

Daca veti intra pe http://threatened.globalvoicesonline.org/, veti putea observa ca putinii bloggeri a caror libertate de expresie este amenintata in tari dezvoltate ca UK, Canada si Australia, sunt "persecutati" din motive total diferite decat in restul lumii, si anume pentru ca instiga la ura de rasa, misoginism, antisemitism. Unul din Monaco este persecutat pentru a-l fi calomniat pe printul Albert, iar unul din Germania a fost inchis pentru a nu fi platit amenzile legate de calomnie.

Desi nu este la fel de rau ca a fi oprimat de propriul guvern, in Occident exista totusi probleme legate de exprimarea libera, care tin mai mult de interese corporatiste. In Germania, Abmahnung este o practica juridica contestata, care permite avocatilor sa hartuiasca un blogger ce ar vrea sa scrie impotriva unei persoane sau unei companii. De altfel, acolo anonimitatea nu este permisa pentru ca orice blogger trebuie sa declare un posibil conflict de interese.

Desi nu la fel de stricte, aceste reguli exista si in Austria, dar Helge Fahrnberger crede ca un blogger sponsorizat de o firma ar trebui sa declare cand face publicitate pentru acea firma. Ritchie Pettauer, pe de alta parte, considera ca este dreptul bloggerului de a nu divulga acest lucru, deoarece oamenii nu ar mai fi influentati de cineva care e in mod deschis platit de o firma, si prin urmare bloggerul nu ar mai putea face bani. Iata, in acest caz doi conationali au viziuni total diferite despre etica bloggingului.

Daca unii bloggeri sunt de acord ca intr-o tara libera fiecare blogger sa aiba o pagina de contact, Luca Sartoni e de parere ca anonimitatea este un drept care ar trebui de fapt aparat de state. In Italia, bloggerii pot oferi autoritatilor informatii despre identitatea lor, care nu devin publice, iar aceste informatii pot fi folosite doar cand exista suspiciunea unei infractiuni. Ceea ce Luca considera inutil, deoarece bloggerii care fac asta voluntar oricum nu au de gand sa comita vreo infractiune, iar ceilalti nu ar declara in primul rand aceste informatii, putandu-se folosi linistiti de PGP encryption. In fond, tehnologia este ca o manusa, poate fi folosita pentru a proteja de frig sau pentru a ucide fara a lasa urme.

Luca Sartoni este si un sustinator al neutralitatii Internetului: "Daca drumul este prea ingust, nu trebuie sa stabilim ce fel de masini pot circula si care nu, ci sa largim drumul." El considera ca anumite infractiuni ca pedofilia sunt folosite de stat ca pretext pentru a limita libertatea navigarii pe Internet. Luca m-a intrebat peste cate site-uri cu material pornografic cu minori am dat, si raspunsul meu a fost "nici unul in toti acesti ani". Asta pentru ca cei care controleaza browserele si motoarele de cautare pot foarte bine controla ce fel de materiale apar online.

Revenind la David Sasaki, el a avut poate cel mai bun discurs din cele de la WBF, iar interventiile sale au fost mai mult decat pertinente. Cu toate acestea, Wael Abbass a fost deranjat cand David a citat un autor care era critic la adresa bloggerilor din Egipt.

Din discutiile avute cu Helge Fahrnberger si cu Erkan Saka, am desprins ca primul este optimist cu privire la impactul social al Internetului (subiect la care voi reveni); al doilea, in schimb, a remarcat ca oamenii pot avea acces la orice, dar asta nu inseamna ca sunt interesati de progresul democratic. As spune ca si la noi exista aceeasi problema ca si in Turcia: oamenii, in general, folosesc web 2.0 din ratiuni care nu au de-a face cu spiritul civic, din pacate.

Cum spune o melodie la moda, ne plangem de calitatea programelor TV, dar emisiunile cele mai proaste au rating-ul cel mai mare. Un eveniment ca WBF a fost "bagat in seama" mai mult datorita prezentei presedintelui. Iar acest post va fi ignorat pentru ca exista lucruri mult mai fun de citit.

In loc de concluzie, voi spune ca ASLS a asigurat o destul de buna gestiune a evenimentului, dar ma indoiesc ca initiativa a fost a studentilor si nu "de sus".

miercuri, 11 noiembrie 2009

World Blogging Forum - live blogging IV


Ultima sesiune - influenta blogurilor asupra societatii civile.

Din nou Jakub Gornicki, despre bloggerii care au nevoie de donatii pentru problemele lor medicale. Comunitatea bloggerilor din Polonia a venit cu idei originale pentru strangerea de fonduri, avand astfel un impact pozitiv.

Helge Fahrenberger (Austria) - flash mob in Universitatea din Viena de protest fata de subfinantarea academica (in legatura cu procesul Bologna) organizat cu ajutorul social media. Membrii asociatiei studentesti sunt de obicei oameni care vor o cariera politica, dar aceasta actiune a prins o mare amploare. Ca rezultat al campaniei, subfinantarea universitatii a fost timp de 3 saptamani principalul subiect in media austriaca si cea mai importanta dezbatere politica.

Exista modelul ierarhic de organizare vs structura de retea, iar idealul este o combinare, de ex aparitia ierarhiei doar mai tarziu in dezvoltarea unei organizatii. Sasaki a intevenit pentru a critica anumite tipuri de cyberactivism care dau numai senzatia de implicare de ex punerea unui banner care arata suportul pentru o cauza.

Un italian care vorbeste in romana, Giovanni Ruggeri, ne povesteste despre un muzeu de icoane taranesti pe sticla de la Sibieni, facut pe vremea comunismului de catre un preot ortodox care fusese inchis si dus la munca silnica. Sibiel.net este proiectul facut pentru popularizarea acestei expozitii, descoperind lumii aceasta "comoara ascunsa".

Onnik Krikorian da exemple de folosire a social media in Caucaz in care nu ar fi crezut acum un an. Intre Armenia si Azerbaijan este un razboi teritorial care face comunicarea foarte dificila, iar mass-media a marit si mai mult prapastia, dar daca nu se pot vizita, armenii si azerii pot comunica prin intermediul web 2.0. Un alt exemplu ar fi peace.facebook.com care monitorizeaza networkingul dintre israelieni si palestinieni, sarbi si kosovari etc.

Ramon Stoppelenburg trage concluziile: internetul invinge granitele impuse de state, orice om poate capata un "global common sense" prin intermediul bloggingului.
In legatura cu declaratia de solidaritate, o pagina wiki, Onnik crede ca trebuie sa fie mai tare, iar Ramon ca guvernele libere trebuie sa se implice si ele, nu numai blogosfera.

Mai multe maine, am exagerat cu blogareala azi.

World Blogging Forum - live blogging III

Petrisor Obae modereaza a treia sesiune pe ziua de azi, cea despre jurnalism online.

Onnik Krikorian isi incepe discursul cu informatia despre sentinta in cazul celor 2 bloggeri din Azerbaijan. In continuare el vorbeste despre un cod etic pentru bloggeri, mai exact autoreglementare. S-a decis ca la sfarsitul forumului va exista o declaratie comuna a bloggerilor prezenti.

David Sasaki (SUA) are un discurs provocator, despre gatekeeperii informatiei, in media traditionala cat si social media. Etica atentie se refera la faptul ca avem nevoie de o legatura (un prieten) pentru ca o noutate sa ne intereseze, de ex prezenta in sala a Parvanei a facut ca discutia sa se invarta in jurul arestarii lui Emin si lui Adnan, desi exista si alti bloggeri arestati in toata lumea.

Dicutia despre relatarea pe twitter a atacului de la Fort Hood a devenit mai importanta decat faptele (atacurile) in sine, asa cum discutia despre tehnologia folosita in protestele din Iran a fost mai mediatizata decat protestele. Un aspect negativ al citizen journalism este legat de un incident in Japonia in care oamenii preferau sa faca poze si sa filmeze in loc sa ajute victimele. In SUA, c. j. se preda si in scoli, iar experimentele au aratat ca elevii prefera sa isi pastreze rolul de "reporteri" in loc sa previna conflictele.

Asa ca nu trebuie sa dam atentie la ce vrea mass-media, ci la propria noastra media. Interesul personal este cel care dicteaza ceea ce publicam online. De ex participarea la o conferinta unde vine si un lider (Basescu) ne mareste capitalul social. Aceasta ar fi fost o mare ocazie de a-i pune o intrebare presedintelui care sa-l incurce, dar bloggerii romani nu au profitat de ea probabil din teama de a nu fi invitati anul viitor. Concluzia este ca pentru noi toti propria persoane este foarte importanta. Prezentarea lui Sasaki a fost intr-adevar excelenta.

Jeff Jedras nu are incredere ca new media va inlocui presa old-school, tocmai pentru ca oamenii intra pe web cautand stiri pe site-urile mass-mediei traditionale. Unul dintre motive este faptul ca blogosfera e perceputa ca un fel de Vest Salbatic, pe cand presa este reglementata. O parte dintre bloggerii prezenti sunt de acord cu declararea intereselor pe blog, altii nu, deoarece blogurile ar trebui oricum privite ca fiind subiective (R. P.). O alta metoda este aceea de a da un model de buna practica - Helge Fahrnberger.

Jakub Gornicki (Polonia) isi aminteste de inceputurile lui ca jurnalist, cand mergea pe la conferinte de presa pentru mancarea gratuita :) El ridica intrebarea "in cine putem avea incredere" cu referire la jurnalismul online, dupa o experienta interesanta in domeniu.

Dvorit Shangal (Israel) a ales sa scrie anonim (la inceput) pentru ca critica jurnalismul din tara sa. Din pacate nu inteleg tot ce spune pentru ca engleza ei e less than stellar. Ea a renuntat la anonimitate dupa 1/2 de an pentru ca "a existat un conflict psihologic intre jurnalistul senior Dvorit si o persona de pe Internet care a devenit vedeta in doar cateva saptamani".

Erkan Saka (Turcia) ne spune despre jurnalismul online din tara lui, unde Youtube este interzis pt ca exista clipuri ofensatoare la adresa lui Ataturk. Internetul este folosit destul de mult, dar nu neaparat pentru a crea site-uri de calitate. El este singurul blogger turc care scrie despre scena politica in engleza. In Turcia, incercarile de lovituri de stat sunt acum si electronice.

World Blogging Forum - live blogging II

Ritchie Pettauer (Austria) ne spune ca bloggingul e declarat mort de cativa ani deja. Intre timp, Wordpress a evoluat foarte mult, iar pentru o afacere este vital sa existe pe social media. Twiiter este o modalitate de a creste traficul pe blog, dar inainte de a incepe sa publici continut, trebuie sa stii clar ce vrei.

Monetizarea blogurilor este mai usoara acum, dar anumite interese personale trebuie sacrificate in acest scop: trebuie sa scrii ce vrea publicul tau, nu doar sa le multumesti ca te citesc. Procesul este experimental, de tip incercare eroare, pentru ca este prea devreme sa stim cum functioneaza social web-ul. Alegerea este in a publica un anumit tip de continut sau a atrage vizitatori pe site-ul tau, publicand ce vor ei sa citeasca.

Oamenilor nu le pasa ca ai un blog comercial, nu te considera un obiect comercial, important e ca blogul sa aiba valoare adaugata. Cititorii pot obtine informatii din mai multe surse si isi pot face o opinie, asa ca nu e vorba de manipulare. Este etic ca in tweet-uri sa nu fie numiti sponsorii mesajului? R. P. crede ca este important doar sa recomanzi produse care intr-adevar iti plac.

Emin Huseynzade vorbeste despre flash mobs ca o forma de interactiune sociala. Tehnologia va face posibil ca oamenii sa se relocheze in functie de evenimente. El incearca sa faca si un curriculum pentru a-i invata pe studenti sa bloguiasca profesionist, bazat pe platforme open source. Emin este increzator in viitorul bloggingului ca si canal de comunicare dar si instrument educativ.

Ramon Stoppelenburg crede ca exista un mod ca si cititorii care genereaza continut sa beneficieze de monetizarea blogului. Blogul tau poate deveni un mass-medium daca acolo se impartasesc si ideile cititorilor, mai mult decat prin comentarii. Acest lucru nu se refera neaparat la guest posts ci la includerea prietenilor de pe twitter/facebook. Bloggerii ar trebui sa foloseasca mai mult video in viitor, in care sa includa si parerile altora.

Luca Sartoni spune ca bloggingul este un mod de transportare a ideilor, despre al carui viitor vorbeste. Informatia de incredere poate proveni doar din retea, asa ca reputatia este foarte importanta. Oamenii sunt interesati de reputatia lor doar cand aceasta este in pericol, dar acest lucru este de fapt vechi (companiile au investigat dintotdeauna reputatia angajatilor).

Pedja Puselja lucreaza cu clienti care isi ridica cifra de afaceri prin social media, care e deja mainstream. R. P. il intreaba cum poate sa monitorizeze succesul facebook/twitter, iar raspunsul sau este "dificil". Andrea Vascellari crede ca in afara de direct traffic, alte instrumente de masura includ benchmarking (comparatia cu concurenta).

A. V. se ocupa de comunicare organizationala, social media PR. Toti avem relatii cu brandurile si toti suntem managerii brandului personal. Sistemul top-down in formarea brandului este de moda veche si nu mai functioneaza, pentru ca traim in era atentiei. Creste astfel importanta web-ului pentru ca increderea nu mai este acordata organizatiilor ci indivizilor (peer to peer).

Noua abordare nu este revolutionara, ci evolutionara. Advertiserii/marketerii nu trebuie sa adauge social media la ce fac deja, ci sa modifice perspectiva. Un rol important revine prosumerilor, ambasadorilor brandului, "online evangelists". Bilboard-urile clasice sunt mult mai usor de trecut cu vederea. El mai adauga ca in Europa comunicarea este mai dificila din cauza folosirii mai multor limbi. De asemenea, anumiti oameni au retineri in a comenta pe blog, dar trimit comentariile prin mail. Clipul cu prezentarea lui aici.

World Blogging Forum - live blogging I


Loic LeMeur ne povesteste despre viitorul Twitter si Facebook pentru antreprenori si corporatii. Partea asta seamana cu Digital Marketing Forum. In viitor, e-commerce se va baza pe comunitati care urmaresc un cont de twitter sau facebook, desi dating-ul nu va merge pe twitter :)

El nu crede ca Google va cumpara Twitter (cei care au Twitter deja au vandut Blogger). Sfaturi pentru a avea mai multi followers: "don't be afraid to be yourself - don't think just share; don't overpromote yourself, help people instead; tweet in English".

Matthias Luefkens (Elvetia) nu se considera blogger, ci social media specialist. Punerea fotografiilor de la World Economic Forum (Davos) pe Flickr a creat o cerere de aparitie pe Wikipedia sub licenta Creative Commons, astfel ca au colindat lumea. Organizatiile ar trebui deci sa impartaseasca aceste fotografii cat si clipuri video pe Youtube; chiar daca nu sunt virale, sunt urmarite.

Faptul ca un video poate fi notat si comentat creaza o conversatie. Integrarea Facebook si Youtube face posibila comunicarea cu publicul fara nevoie de conferinte de presa. Dificultatea pentru corporatii este personalizarea conversatiei. CEOs trebuie sa se implice si ei in citizen journalism.

Dario Gallo (Argentina) are 2 vesti rele si una buna: blogurile nu vor aduce bani, guvernele vor folosi blogurile pentru comunicare, dar facebook si twitter se vor bucura de o popularitate mai mare cand telefoanele mobile conectate la internet vor fi o realitate.

Blogurile care lupta pentru o cauza sociala nu sunt rentabile in general. In Argentina, guvernele platesc anumiti bloggeri sa atace bloggerii care ii critica (un fel de "celula de criza" de la noi). Blogurile sunt totusi fundamentale pentru ca deschid ochii oamenilor cum face o bloggerita disidenta din Cuba, Yoani Sanchez. In tarile unde nu exista probleme, nu exista astfel de blogging...

Eric Dupin (Franta) vorbeste intr-o engleza greu inteligibila si ne prezinta un produs. Dorina Gutu spune la final ca prezentarea a fost foarte comprehensiva...in fine.

marți, 10 noiembrie 2009

World Blogging Forum - prima parte

Azi am ajuns putin tarziu la Casa Poporului si nu am prins tot discursul lui Basescu. Dar nu cred ca am pierdut nimic, mai ales ca am asistat cuminte la discursurile lui Daniel Buda (pres. Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, in caz ca nu stiati) si lui Gabriel Badescu (pres. Agentia pt Strategii Guvernamentale), care a gasit potrivit sa incheie cu un citat din Ratatouille.

Invitat sa ia cuvantul la deschidere a fost si Loic LeMeur, care printre altele l-a ajutat pe Sarkozy in campania electorala online. El a spus despre social media ca imbina avantajele comunicarii 1 la 1 cat si 1 catre mase. In timp ce consumatorul de media devine producator de media, jurnalismul traditional este mort, pentru ca jurnalistii sunt depasiti numeric de utilizatorii web 2.0. De ex, cutremurul din China a fost relatat prima data pe twitter si apoi in presa.

Pe de alta parte, exista si aspecte negative, conform lui LeMeur, si anume ca datele oferite de twitteristi pot fi false, cum este cazul recent cu soldatul american ce informa gresit in timpul atacului de la Fort Hood. De asemenea, exista aplicatii pentru Facebook care permit impartasirea locului in care se afla cineva in vizita, ceea ce nu respecta intimitatea celui care este vizitat.

El a mai mentionat ca exista relativ putin bloggeri populari pentru ca ia mult timp sa castigi notorietate, iar blogurile politicienilor si corporatiilor sunt doar PR. De aceea, el ne indeamna sa microbloguim, prin Twitter si Facebook updates, acestea fiind si metode de a gasi job-uri, parteneri, etc.

A urmat sesiunea "Blogurile si Jurnalismul Cetatenesc" inceputa de Zhou Shuguang (China), a carui engleza nu era foarte buna si in plus au existat probleme tehnice cu slide-urile din prezentarea lui. Wael Abbass (Egipt) a avut o interventie foarte interesanta, el fiind si capul de afis al evenimentului. Dupa acesti bloggeri veniti din regimuri autoritare, Jeff Jedras (Canada) a fost eclipsat.

Michael Reuter (Germania)a avut o prezentare clara si concisa in care sugerat ca bloggerii (profesionisti si amatori) trebuie sa se uneasca in agregatoare de continut pentru o audienta mai mare, ca aceste platforme trebuie sa fie disponibile si bloggerilor din tari in care nu exista libertate de expresie si ca bloggingul politic ar trebui si el monetizat. La intrebarea mea, daca bloggerii politici nu si-ar pierde credibilitatea daca ar scrie pentru bani, Reuter a raspuns ca in Germania exista un sistem prin care cei care fac publicitate pe platforme nu stiu dinainte ce stiri se vor publica, deci nu influenteaza continutul.

Ramon Stoppelenburg (Olanda) ne-a povestit cum, inainte sa apara couchsurfing.com el a facut inconjurul lumii fiind primit acasa la cititorii blogului sau, cu drumul platit de sponsori care si-au facut publicitate pe blogul sau vizitat de peste 1 milion de oameni pe luna (2001). Pare complicat? Doar genial. Pentru a avea succes, trebuie sa vii mereu cu ceva nou, chiar daca doar o inovatie, cum ar fi mongolia.ro.

Oricum, conceptul a fost unic la vremea aceea, inspirand si cartea pe care a scris-o Ramon mai tarziu. El a demonstrat ca poti cunoaste lumea, cu diversitatea si problemele ei, prin blogging. Ne-a aratat si semnul pe care il folosea cand facea autostopul prin Australia: I don't kill :)

Dobo Matyas (Ungaria) a avut o prezentare care nu se potrivea la sectiunea despre societate civila si comunitate, in schimb Andrea Vascellari (Finlanda) a avut o interventie foarte interesanta. Pe scurt, in orasul sau a avut loc un atac armat la o scoala, iar el a fost contactat de o agentie de stiri sa transmita evenimentul in real time, pentru ca nu exista pe moment un corespondent acolo. Totusi, a refuzat sa ia interviuri victimelor, din ratiuni etice, ceea ce un jurnalist platit probabil nu ar fi facut.

La sectiunea e-democratie au vorbit Giorgi Jakhaya (Georgia), Emin Huseynzade si Parvana Persiyani (Azerbaijan) Luca Sartoni (Italia), Mihaela Onofrei (Transnistria) - in poza, Petru Terguta (Moldova) - foto alaturi de Nadia Dincovici, Onnik Krikorian (Armenia), si Pedja Puselja (Serbia). Pe parcursul sesiunii au avut loc mai multe interventii, dar nu am retinut toate numele. Ceea ce am retinut este ca dl Bortun nu a fost cel mai potrivit moderator.

Impresii generale: lume putina, buna organizare, discutii interesante.

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Buticu' de paine


Proletara de mine a fost joi seara la un eveniment monden, din ciclul "i'm on the list". E vorba despre deschiderea Boutique du Pain, un local plin de gust in zona cea mai frumoasa pe care o poate oferi Bucurestiul, Piata Revolutiei (partea care da in Campineanu). Dar, sa nu ne hazardam in clisee gen Micul Paris. Traim in plina epoca a globalizarii, iar francezii sunt faimosi pt alte clisee, cum ar fi baghetele si croissanturile. Trebuie sa recunosc, cat de cat umblata fiind, ca la capitolul asta nimeni nu o face mai bine decat francezii. Painea, desigur.

Lansarea Boutiqului a insemnat pentru mine o degustare delicioasa plus o caricatura facuta de Vali Ivan, care era responsabil cu portretele invitatilor. Organizarea a fost buna, dar as avea ceva de reprosat in prinvinta muzicii. De ce trebuie sa ascultam mereu Edith Piaf, Joe Dassin si Patricia Kaas cand e vorba de Franta? Inteleg ca ei vin la pachet cu produsele de export, dar serios... In plus, cantareata care interpreta se auzea prea tare, ca la nunta. Cred ca ar fi fost mai potrivit in surdina.

Oricum, am fost incantata de cosurile cadou cu bunatati pe care le-am primit la plecare. Iar azi am auzit ca totusi preturile nu sunt exagerate. Chiar ma intrebam daca pe criza asta orice altceva in afara de meniul de 5 lei de la Spring poate sa "faca succes". Eu le urez succese maxime, oricum.

marți, 3 noiembrie 2009

Campania si criza



La MacDo, ca si in autobuz, am vazut oameni imbracati bine, in costum, care se pare ca nu isi mai permit sa mearga cu taxiul si sa manance la un restaurant bun. Nici politicienii nu isi mai permit sa organizeze campaniile de altadata. Daca acum 5 ani circulau vestitele SMS-uri cu rima Bombo/Congo, acum circula mass-uri pe yahoo messenger. Nu de alta, dar cine da mai departe mesaje care costa cativa centi, cand e gratis sa dai la toata lista un IM?

Asa am primit o virala draguta care parodiaza reclama Zaraza, aceea cu "numai respect". Ce sa spun, ea se potriveste campaniei lui Crin Antonescu, al carui slogan e acela cu bunul simt - il stiti, seamana cu alta reclama, la Petrom. Dar! Din cate stiu eu, acea reclama la Zaraza nu mai apare pe la TV de ceva timp. Poate ar fi fost mai bine sa se gaseasca ceva mai actual, cu toate ca e greu - publicitatea din 2009 e si ea de criza, deci avem spoturi proaste care nu merita parodiate.

In plus, parodia (daca pot sa-i spun asa, pt ca nu e atacata de fapt Zaraza) este un atac la adresa lui Basescu, ca de fapt toate discursurile contracandidatilor presedintelui. Din nou, o copie a ce facuse Basescu in 2004, cu Nastase. Deci, Base e un initiator cand vine vorba de comunicare politica, iar ceilalti niste copiatori. Nu e de mirare ca presedintele en titre e asa sigur ca va mai castiga un mandat.

Oricum, conform schemei din poza, s-a ajuns la un nivel de intimitate mai mare in comunicarea electorala. E adevarat si ca, la fostele alegeri prezidentiale, nici nu stiam ce-i acela Facebook sau Twitter. Si inca mai primeam o gramada de hartii, lucru care astazi ar fi mai rau privit de ecologisti.

duminică, 25 octombrie 2009

Campania electorala e ok, mai astept doar alegerile


Winston Churchill spunea ca nu exista mai bun argument impotriva democratiei decat o discutie de 5 minute cu alegatorul de rand. De curand, acest lucru a devenit mai clar pentru mine ca niciodata. Urmeaza un alt episod din viata mea reala.

Cum stateam eu sa astept autobuzul, ca un cetatean amarat, observ ca s-a construit un nou adapost (nu stiu cum sa-i spun altfel, locul unde te feresti de ploaie intr-o statie). Daca RATB-ul s-a insinuat si in viata ta, probabil ca stii acele adaposturi facute de Milka, in care banca e de lemn - nu scurta, din metal rece, ca celelalte - si e si un covoras verde, ca sa te simti cica in creierul Alpilor. Eu una am salutat aceasta initiativa, dar din mers, pentru ca nu ma omor dupa ciocolata lor.

Dar sa trec la punctul culminant... O doamna in varsta se aseaza langa mine pe banca alpina si intra in vorba (nu e prima data cand batranii se baga in seama cu alti calatori) "Ati observat ce banca noua avem?" Zic, politicos "Da, e bine ca sunt mai multe locuri de stat jos", iar ea continua "Dar stiti de ce?" Pana sa apuc sa raspund ca e publicitate pentru Milka, ea imi si explica "Pentru ca vin alegerile..."

Da, traim intr-o tara in care oamenii de varsta a treia au primit prea tarziu sansa de a locui intr-o democratie; nestiind cum functioneaza capitalismul, dar nici guvernarea, ei au observat ca de obicei se intampla lucruri bune numai in perioada imediat dinaintea votului, pentru ca electoratul sa fie convins sa aleaga tot pe cei de la putere. Un mic amanunt, cum ar fi ca presedintele tarii nu se ocupa de probleme extrem de locale ca bancile din statiile de autobuz, nu pare sa mai conteze. Nici faptul ca daca un om politic ar fi platit pentru o banca in statie, si-ar fi pus afis cu el acolo, in loc de un poster cu o vaca mov.

In fond, Basescu e un fost primar al capitalei si un presedinte jucator, iar clasa politica este in ochii romanilor o cireada de bovine care mulg tara ca sa scoata in final un produs de culoare ciocolatie. Cate metafore inspira Milka, nu e de mirare ca oamenii interpreteaza gresit! Nu doar o singura babuta senila, milioane de romani cred ca prerogativele presedintelui unui stat se refera la, de ex, cate banci sunt intr-un parc, pe cand de la primarul de sector se asteapta sa le mareasca pensiile. De obicei, acestia voteaza mai mult decat cei care au habar de Constitutie sau administratie publica.

Iar acum ceva cu totul diferit, si totusi cumva in tema, aceasta legatura spre chestionarul lui Proust aplicat in Romania. Pe mine una m-a amuzat...

joi, 22 octombrie 2009

Aceasta este o intamplare adevarata


Am scris despre Herbalife, acum e cazul sa trec la nivelul urmator, cu un antiarticol despre Amway. In ultimul timp am tot vazut PR online pt aceasta dubioasa organizatie, si ca sa contrabalansez cumva, am sa impartasesc proasta mea parere despre ei.

Totul a inceput pe vremea cand imi cautam job; mi-am depus, ca tot omul, CV pe ejobs.ro. Printre telefoanele pe care le-am primit, a fost si unul obscur, de la o tipa care imi propunea o intalnire la o cafea, sa discutam despre o colaborare, dar nu vroia sa dea nici un detaliu. Am refuzat, fiindu-mi teama ca vrea sa ma pacaleasca si sa-mi fure un rinichi, sau ceva de genul.

Peste un timp, iarasi un telefon, aceeasi voce (dar nu mi-am dat seama decat mai tarziu), de data aceasta imi propunea sa vin la un interviu pentru un job in publicitate/marketing. La intrebarea mea, a mentionat si numele firmei, la care nu-mi aminteam daca aplicasem. In fine, adresa era undeva pe Aviatorilor, ceea ce a facut ca propunerea sa creasca in ochii mei. Fiecare cu fetisurile lui urbane...

M-am imbracat ca de interviu si am ajuns acolo, contrar obiceiurilor mele, mai devreme. Se pare ca era singurul bloc pricajit din toata zona cu vile. Am reusit pana la urma sa intru si m-au primit niste oameni ciudat de zambitori, intr-un apartament unde nu parea sa fie o firma. M-au invitat intr-un birou dragut in care erau postere cu produse Amway, desi nu scria Amway.

Au pus pe masa cateva produse si apoi, tipa care ma contactase, plus inca o fatuca imbracata ca pentru o iesire la disco in anii '90, au inceput sa-si faca numarul. Ranjita incepea fiecare propozitie, chiar si cele simple,cu "Stefania", poate se gandea ca ma excita auzul propriului nume. Asa or fi invatat-o aia de la vanzari, ca in cartea "Cum sa pierzi prieteni si sa alienezi oameni". Doar la observatia mea, a recunoscut ca "produsele acestea de calitate superioara" sunt Amway.

Chimistele lu' peste puneau niste paine in apa cu nu stiu ce coloranti, si apoi, ca in reclamele cretine "copii, priviti cum cerneala penetreaza creta", adaugau nu stiu ce pastilute Amway care decolorau apa, ca sa vada si muritoarea de mine ce rau e mediul inconjurator cu organismul nostru si ce bine te vindeca Amway. Apoi, au trecut chiar la pasta de dinti. N-am observat ce orificiu mic are produsul lor fata de altele?! Aparent, alea sunt mai ieftine, dar de fapt...consumi mai repede pentru ca iese mai multa pasta prin acele orificii imense. Fascinant! Si au tinut-o tot asa.

Intamplator, chiar incercasem produsele. Nu sunt neaparat proaste, dar sunt scumpe, nu-si merita banii. In acel moment, inca mai credeam ca ma chemasera pentru a ma atrage sa devin colaborator, si ca sa faci bani din asta trebuie sa fii intai spalat pe creier. Dar nu! Ma chemasera doar ca potential client. Teapa! nu era nici un job, erau doar niste insi care cumparau contacte de pe ejobs si le foloseau in cu totul alte scopuri decat trebuia.

Nu mi-am piedut timpul cu discutii despre asta, de-abia asteptam sa scap de acolo. Dar in drumul spre casa, m-am intrebat cum poate functiona o asemenea strategie. Minti pe cineva la telefon si apoi te astepti sa cumpere de la tine? Nu e vorba de o minciuna tip publicitate, ci de una in fata, urata...
Ce am invatat din asta? Ca e o idee buna sa selectez optiunea ca datele personale sa fie accesibile doar firmelor la care aplic, nu tuturor "angajatorilor".

miercuri, 21 octombrie 2009

Nu stii de unde sare iepurele



Stiti Facebook? Stiti quiz-urile stupide de pe Facebook? Ei bine, unele au pretentii intelectuale. De exemplu, "What sort of thinker are you: Strategist, Theorist, Ethicist or Philosopher?" pe care il puteti face pentru distractie, daca sunteti genul de oameni pe care ii distreaza asa ceva.

Ce vroiam sa spun este ca pana si testele astea pot fi o sursa de inspiratie pentru altceva, asa cum mi s-a mai intamplat. Rezultatul acestui test a fost in cazul meu "You're a Futurist: Like R Buckminster Fuller" si, spre rusinea mea, nu mai auzisem de dl Fuller, desi eram familiara cu domurile geodezice pe care le-a proiectat.

Aceasta descoperire am facut-o, previzibil, prin intermediul wiki (nu e vina mea ca asta e prima legatura care apare in Google) unde am fost curioasa de versiunea in lb romana. Se pare ca cineva s-a apucat de tradus, desi subtire, asa ca am ajutat si eu cu 2 paragrafe. Cel cu termenii inventati de Fuller necesita totusi cunostinte lingvistice mai avansate, asa ca daca vreti sa dati o mana de ajutor faceti-va cont wiki in caz ca nu aveti si modificati aceasta pagina. Un tip ca Fuller merita sa fie mai cunoscut, chiar si in Romania.

vineri, 16 octombrie 2009

Feminism - ce este si cu ce se mananca?


Internetul este misogin peste tot, dar numai in Romania este posibila frumoasa exprimare "feminizda". De aceea, la cererea celor 2 vizitatori unici (am evoluat) m-am hotarat sa scriu un lung si absolut incomplet articol despre feminism.

Ca majoritatea cuvintelor care se termina in -ism, feminismul e ceva care provoaca multe neintelegeri. Nu in sensul ca oamenii se cearta intre ei pro sau contra feminism, ci ca au o idee vaga si deseori eronata despre ce inseamna el de fapt. In capul multora, feministele sunt niste urate frustrate care nu au ce face nimic mai util decat sa protesteze ca idioatele.

Iata, s-a scris pe wiki si in romaneste pe tema asta, chiar daca e ceva cam scurt. Deci, sper sa nu aud tot restul vietii mele intrebarea "La ce mai vor femeile drepturi, cand le au deja? Pai ce, vor sa aiba mai multe drepturi ca barbatii?!" Nu e vorba de drepturi formale! In general, toate drepturile omului (la care se adauga uneori expresia "indiferent de sex, rasa, etc") sunt frectii la picior de lemn. Degeaba imi acorda maretul stat drept la educatie sau sanatate, daca nu am bani sa ma scolesc si sa ma tratez, sau daca m-am nascut intr-o comunitate care este impotriva invatamantului formal si medicinei. Nu spun ca aceste drepturi sunt inutile, cu siguranta ca trebuie sa existe, ca ar fi mai rau daca nici nu ar fi recunoscute, dar sunt insuficiente.

Intorcandu-ma la femei, teoretic ele au sanse egale cu barbatii, si reprezinta jumatate din populatie. De ce totusi castiga in general mai putin, sunt mai slab reprezentate in politica etc? Unii ar raspunde: pt ca sunt mai proaste, nu sunt in stare sa faca nimic ca lumea, in general pt ca sunt inferioare genetic.

Altii, sau altele, in general feministii, spun ca e vorba de o conditionare sociala. Mai exact, fiind crescute cu anumite valori (de ex ca femeia trebuie sa fie o buna gospodina si ca nu trebuie sa se intereseze de "nemurirea sufletului") care se perpetueaza si in anturajul lor, si sunt indopate cu imagini din media care le invata cum trebuie sa arate si sa se comporte o femeie, e mai mare probabilitatea sa nu se realizeze in viata. Sau daca se realizeaza profesional, se rateaza in plan personal. Sau, ca sa le aiba pe toate, depun mai multe eforturi decat ar face un barbat.

Aceasta deprivare informala de drepturi este mai vizibila in societatile traditionaliste, de ex la tigani, unde fetele de obicei nici nu merg la scoala (sau merg mai putin decat baietii, care trebuie sa-si ia macar permisul de conducere), avand mai degraba rol de reproducere, iar in anumite cazuri sunt folosite ca obiecte sexuale de catre sotii lor care fac pe pestii. E cazul unor familii cu copii, care traiesc intr-o saracie lucie si nu au ce morala primi de la parintii lor.

E clar ca in casele, mai ales din mediul rural, in care femeile sunt batute, e inutil sa vii sa le spui ca au drepturi. Acele femei nu au unde se duce, iar centrele de plasament unde ar putea sa invete o meserie ca sa se descurce singure sunt o solutie posibila mai ales pt cele fara copii. Cred ca in Romania, pana sa ajungem sa rezolvam alte inegalitati de gen, e cazul sa ne ocupam de niste chestii de baza. Sau, sa asteptam sa ne dezvoltam si sa speram ca aceste lucruri vin de la sine.

Dar ce te faci cu acele femei inteligente, atragatoare, care, traind deja in tari civilizate, nu-si doresc decat sa cunoasca un sot bogat pentru ca ele sa nu se preocupe cu munca? Pt ele, dreptul la egalitate pt care au luptat altele este o mare prostie, atat timp cat o nevasta bogata "le are pe toate": bani pt toate capriciile, timp liber pt mondenitati, actiuni caritabile, patronajul artelor...In epoca victoriana, aceste femei puteau fi chiar mai influente decat sotii lor, care erau marionetele pe care ele le manevrau din umbra.

Ca si cu participarea la democratie, faptul de a te preocupa sau nu de drepturile tale ca femeie este o alegere. Exista femei superficiale, dupa cum exista si barbati superficiali. Dar egalitatea intre femei si barbati nu se opreste la o Constitutie care e o forma fara fond. Sunt mai multe lucruri care influenteaza relatiile de gen, cum ar fi religia. Ar fi bine ca anumite fete sa stie clar de care parte a baricadei sunt, pentru ca feministele sunt in principiu de stanga si atee, sau membre ale unor biserici matriarhale obscure.

Pana sa se certe cu partenerii ca de ce ei nu spala niciodata vasele, ar fi bine si ca femeile in general sa-si bage in cap clar ce vor, e greu sa alegi calea de mijloc. Egalitatea nu e in avantajul tuturor...

miercuri, 14 octombrie 2009

Messengerul, instrument de masurare a oamenilor (III)


Cu ocazia marii sarbatori de astazi, as vrea sa dedic aceasta diafana melodie fetelor care poarta suavul nume Paraschiva. Tuturor celorlalti, ultima parte din trilogia inutila despre yahoo mess.

Ce a mai ramas de analizat?
ID-ul! Eh, da, era o idee buna sa incep cu asta, dar ce e mai bun se pastreaza pt la sfarsit. Deci:
  • nume prenume sau prenume nume sau doar prenume, asa cum apari in buletin, sunt bune alternative, desi destul de plicticoase, presupunand ca prietenii tai deja stiu cum te numesti; nu strica putina creativitate, de ex GXG in loc de George
  • alias=id, adica apari in liste cu numele de scena cu care te-ai inregistrat acum 10 ani, in frageda pruncie (cel putin intr-ale internetului); nu e o idee buna daca vrei sa impresionezi pe cineva ca fiind pepushika2000 cand ai deja 40 de ani. Serios, chiar nu e greu sa iti faci un nou cont, poti transfera contactele
  • esti cocalar? ai o gama variata de porecle din care iti poti alege: Alex Boss, Razvan Shmekeru, Marian Senzual etc; pt cocalari rafinati: Adi Ice, Vali Cool s.a.
  • pt antreprenori, se recomanda ca id-ul sa descrie cat mai exact sectorul de activitate; daca ai de ex un cabinet virtual de mesaje erotice, o alegere buna ar fi Dau_Limbi
Mass-ul. Il dai doar in cazuri de urgenta/ nu stii ce-i ala? Foarte bine! Il dai de cateva ori pe zi ca sa popularizezi bancuri vechi, desi esti idle toata ziua? Nu-i asa bine...Dar se poate si mai rau; am primit inclusiv mass-uri gen "Gabi, te iubesc mult!" si nu sunt Gabi!

Mesagereza. Ok, cu totii facem greseli cand scriem rapid, dar sa nu ne pripim in folosirea tuturor abrevierilor din engleza. Daca scrii be re be cand te duci pana la baie nu inseamna neaparat ca esti trendy fancy.

Emoticoanele. Ce e mult strica, ce e putin nu se ajunge. Daca folosesti messul de mai multi ani si inca mai pui cate 8 smilies la fiecare propozitie scurta, ca sa ma exprim asa, asta e un bun indicator al unui dezechilibru intern (esti labil).

In loc de concluzie. Desi o persoana care are un avatar normal iti poate trimite un mass prin care te roaga sa dai mai departe nu stiu ce mesaj pt care AOL va dona sange unui bolnav sau ceva de genul, e probabil ca si cei pe care ii ai tu in lista sa aiba un comportament coerent. Si anume, sa fie tarani pana la capat, sa incerce tot timpul sa-ti bage chestii pe gat sau sa nu vorbeasca niciodata cu tine pt ca ti-au dat add doar ca sa le creasca nr de contacte.
E bine deci sa faci categorii de "prieteni" in care sa pastrezi doar pe cei de care ai nevoie, ori pt o discutie amicala ori pt alte ratiuni. Oricum, lucrurile pe care le-am enumerat, chiar daca nu exhaustiv, iti pot indica cu cine ai de-a face pe mess, acest instrument care da dependenta. Don't let your list be a mess!

luni, 12 octombrie 2009

Messengerul, instrument de masurare a oamenilor (II)


Continui seria articolelor "neserioase". Astazi, despre statusul de pe messenger. Din nou, numai informatii de calitate...

Dupa cum stiu toti elevii de scoala primara, pe mess poti fi disponibil, ocupat, sau invizibil. Inainte, puteai avea statusuri gen "ma intorc imediat", "am iesit afara", "nu sunt la birou" dar acum nu se mai poarta. Poate doar sa fii available cu un status ca "nu's la taste", "foarte busy" etc. In schimb, apare tot mai des "sunt mobil"= am IM pe celular.

Exista oameni care sunt vesnic invizibili, ocupati sau nu, desi pierd mult timp pe mess. Dupa cum exista statusul DNFD pentru cei care incep ei conversatia. Dar nu toti au un real status message. Cei care vor sa iasa in evidenta, adauga un www la statusul lor, ca sa albastreasca niste statusuri cum ar fi "@work" sau alte chestii de mare importanta.

Daca vrei sa fii cool, iti instalezi un plugin care arata tuturor prietenilor ce muzica asculti pe Winamp. Dar, depinde de grupul tau de referinta. Daca statusul tau spune ca asculti o manea, s-ar putea sa dispari din anumite liste. Dar nu prea multe, pt ca majoritatea utilizatorilor inraiti de mess sunt coca/piti. Eventual, pune un link spre un video de pe youtube.

Cat despre cei care impartasesc ce fac/la ce se gandesc, avem din nou cateva categorii:
  • indicatorii lucrurilor evidente: "afara ploua, ce urat..."; daca locuim in alte parti, oricum nu ne intereseaza cum e vremea la tine in oras/sat.
  • prietenii care nu se pot deconecta "dorm. daca e ceva, buzz me" (daca ai peste 15 ani si scrii asta, cauza e pierduta...)
  • sensibilii, in general femei, care au mereu pregatita o expresie de adanca profunzime "Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni, ci sa stii sa dansezi in ploaie..." sau profunda adancime "In viata, joaca teatru numai cei care nu au nici un rol..."
  • cei care scriu chestii numai de ei intelese "iepurele a sarit din copac" ok...
  • originalii plagiatori, preferabil cu citate in engleza "he who laughs last didn't get the joke".
  • pragmaticii, care ne anunta ce combinatii mai invart "vand ipod nano", "inchiriez apt 2 camere", "dau meditatii" etc; aici ii includ si pe cei cu status pimp.
  • bloggerii, care pun link la, bineinteles, noile lor postari.
Nu, n-am terminat de vorbit despre mess. Sunt atatea lucruri neinteresante care trebuie inca scrise...

miercuri, 7 octombrie 2009

Messengerul, instrument de masurare a oamenilor (I)


Cum poti masura oamenii cu messul? Ai putea sa numeri cate contacte au, cat timp stau pe mess, cate contacte sunt de obicei online in lista cuiva, cati raspund la un mass, cati din lista incep o conversatie pornind de ex de la o schimbare de status sau de avatar. Toate astea iti pot spune cata influenta poate avea cineva dpdv comercial folosindu-se de mesageria instanta.

Dar eu judec utilizatorii dupa mai multe aspecte legate de mess. Stiu, n-ar trebui sa fac asta, dar oamenii au uneori tendinta asta sa puna lucrurile in categorii, ca mici sociologi ignoranti ce sunt. Si daca in statistica se opereaza cu 2-3000 de subiecti la o cercetare, pot spune chiar ca ma incadrez in esantion.

1. Avatarul

Poza reprezentativa uneori exista, alteori ba. Parerea mea e ca cei care nu au foto sunt oameni care stau mai putin pe mess (in sensul ca viata lor nu se invarte in jurul lui), sau sunt mai putin tehnici si nu se complica cu astfel de detalii. Sau fac pe misteriosii. Cam tot pe acolo se invart si cei care aleg una din imaginile predefinite, de ex catelul cu ochelari.

Uneori, in loc de o fotografie apare unul din acele avataruri yahoo, populare mai ales in randul fetelor f tinere (o mica parte dintre ele). Treaba cu avatarul asta e complicata; stai destul de mult sa alegi haine sau alte chestiute, dar avatarul oricum nu seamana cu tine. Dar, daca nu ai inspiratie pt altceva, te poti juca cu aceste desene. Mi se pare ok sa alegi detalii care nu se potrivesc unele cu altele, de ex toale de super star si decor rural. Cu cat mai excentric cu atat mai fun.

Exista, desigur, oameni care isi pun la avatar poze cu ei insisi. Dar aceasta categorie are numeroase subcategorii, din care amintesc:
  • eu om normal. O poza in care cineva zambeste imi lumineaza lista (cu exceptia cazului in care nu suport respectiva persoana, dar dintr-un motiv sau altul o pastrez acolo si ma enerveaza ranjetul ei)
  • eu supermodel. Oricine poate arata bine daca gaseste un fotograf care il/o prinde intr-o lumina buna. Uneori, acea lumina trebuie sa fie foarte intunecata...Daca poza e facuta de departe, oricum avatarul fiind mic, trebuie doar sa stai in pozitia potrivita. Alteori este nevoie de un fundal de studio foto si un uscator de par invizibil care iti flutura pletele (valabil in cazul fetelor). Mi se pare un efort exagerat, dar inteleg ca pt unii, mai ales unele, aceasta carte de vizita e importanta.
  • eu muza. Unii dintre noi stim sa folosim photoshopul, altii avem prieteni/prietene cu inclinatii artistice, care ne fac fotografii interesante. Toti vrem sa aratam cool. Doar ca unii primesc aceste instantanee fara a le cere iar altii streseaza o cunostinta care e art director "Bai, fa-mi si mie o poza gen pop art sa o pun la avatar". Dispe...
  • eu cocalar/pitipoanca. Nu e nevoie de comentarii, ii recunoastem cand ii vedem, mai ales ca decorul lor preferat e clubul. La asta ne ajuta site-urile de profil; ii stergem/ignoram, le aparem mereu offline etc
  • eu turist. Nimic nu spune mai mult "uite eu am fost la Paris si tu nu" decat un avatar in care tu apari cu turnul Eiffel. Daca nu-ti permiti o deplasare in Franta, litoralul local nu e o idee rea. Iti permite macar sa apari in costum de baie online, fie si iarna in real life.
  • eu cu iuby. Dintre cele mai nepopulare pentru mine, "eu la nunta mea".
  • altele
In fine, sunt si cei care pun o poza pe mess in care nu apare mutra lor. Si aici sunt felurite feluri, printre care:
  • poza cu femeia fatala
  • poza cu masina tunata
  • poza cu mesaj pseudoamuzant (fumat)
  • poza "interesanta", preferabil alb-negru
  • samd
Pe fiecare pun cate o eticheta. Unii isi mai schimba avatarul, dar naravul ba. In episodul urmator, despre statusuri, ca la avataruri as mai avea multe de povestit, insa plictisesc unicul vizitator al blogului.

miercuri, 30 septembrie 2009

Probleme medicale


Circula o petitie online impotriva co-platei serviciilor medicale in Romania. Nu vreau sa intru in detalii despre cat de rea sau buna este aceasta masura luata de guvern pentru acoperirea unor cheltuieli. Vreau doar sa sper ca ea va duce la o cat de mica ameliorare a calitatii serviciilor publice de sanatate, dar si a remunerarii cadrelor medicale, si ca romanii vor renunta cu aceasta ocazie la "micile atentii" cu care sunt atat de obisnuiti ca pacienti.

Alt lucru pe care l-am observat a fost cel care mi-a atras atentia. Ca exista oameni care ar semna o astfel de petitie, dar care se declara ingrijorati de perspectiva reformei sistemului medical din SUA. Argumentele lor fiind de genul "americanii au cel mai performant sistem medical din lume, asigurarea universala de sanatate va strica asta, iar aici la noi oricum nu putem fi performanti deci hai sa oferim ceva pentru saraci".

Cu alte cuvinte, daca cineva de aici se imbolnaveste grav si are nevoie sa se opereze in SUA, va scoate bani grei de la banca sau va recurge la caritatea semenilor (deja sunt "imuna" la massurile de strangere de donatii pt oameni care au nevoie de operatii de zeci de mii de euro), dar daca este vorba de un american care nu-si permite sa se opereze in tara lui, too bad...Aceasta nu e doar o atitudine lipsita de empatie, e pur si simplu ipocrita.

Pentru cei care inca mai cred ca reforma medicala din SUA nu face decat sa ia banii contribuabilor ca sa se poata trata drogatii si prostituatele, iata un articol despre cat de (ne)bun este sistemul lor de fapt. Da, este pe wikipedia, dar este facut de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Cam lungut, dar poate o dovada ca aceasta reforma nu este "socialista", ci de bun simt, mai ales ca s-a optat pentru o varianta de compromis. Dupa cum nici masura introdusa in Romania nu e prea "capitalista", ci asemanatoare cu sistemele din alte tari unde functioneaza bine.

luni, 21 septembrie 2009

Anonimitatea pe Internet

Cine nu cunoaste acest poster demotivational? Este simbolul grupului cu acelasi nume, faimos pentru multe actiuni online si offline; printre acestea, protestul fata de biserica scientologica, ce incercase sa cenzureze clipurile de pe youtube despre ea care nu-i conveneau - ceea ce a insemnat pentru acest grup o incalcare a libertatii internetului. Chestiune foarte serioasa...

Despre libertatea de expresia am mai scis aici. Acum cred ca odata cu Internetul acest drept se complica...Sub protectia cuvantului anonymous se ascund pedofili, dar si luptatori pentru drepturi civile care nu ar avea cum sa se exprime altfel. Inclusiv grupul omonim a postat clipuri pornografice deghizate pentru copii (de unde expresia i'm 12 and what is this?) dar a sustinut si iranienii care au contestat ultimele alegeri din tara lor...

Cu alte cuvinte, exista avantaje cat si dezavantaje ale anonimitatii pe Internet, de aceea este foarte greu sa se creeze o legislatie care sa multumeasca pe toata lumea. Ideal ar fi sa traim intr-o lume in care nimeni sa nu simta nevoia sa-si ascunda adevarata identitate, dar dintr-un motiv sau altul, atractia oamenilor fata de internet provine tocmai din libertatea de care se bucura fara chipuri sau nume reale, sub masti virtuale. Iata de ce acest caz al unui blogger-politist obligat sa-si dezvaluie identitatea a starnit reactii pro si contra.

Doar viitorul ne va spune daca Internetul va fi reglementat ca orice alta forma de media sau va ramane liber si anarhic. Personal, cred ca bloggerii ( si alti useri de web 2.0) care au curajul, intr-o tara democratica, sa-si declare interesele si sa-si sustina ideile si offline sunt mult mai credibili decat armatele de anonimi. Cat despre statele in care Internetul este cenzurat tocmai pentru a limita drepturile cetatenesti, sa speram ca mediul online va contribui la schimbarea in bine, cu ajutorul reteleor de socializare...

vineri, 18 septembrie 2009

Wikipedia si PR-ul


Wiki este probabil cea mai folositoare resursa web 2.0, in online doar Google-ul o intrece in utilitate. Dar numarul mare de articole ale acestei enciclopedii se datoreaza tocmai faptului ca multi utilizatori contribuie, ceea ce prezinta anumite dezavantaje. In primul rand se pune problema specializarii celor care scriu: sunt ei cei mai avizati sa trateze un subiect sau altul? Desigur, se pun referinte sau avertizari ca articolul nu este verificat, dar tot nu prezinta aceeasi incredere...

In al doilea rand, chiar daca o persoana detine cele mai multe cunostinte legate de un articol din Wikipedia, exista riscul ca ea sa manipuleze datele si sa publice versiunea care o avantajeaza. De exemplu, in cazul unei autoritati publice sau al unui produs, cine este mai in masura sa cunoasca subiectul decat chiar angajatii guvernului sau ai respectivei corporatii? Totusi, ne asteptam ca acestia sa ne dezvaluie tot, intr-o maniera obiectiva?

Asa a aparut Wikipedia Scanner-ul, un program care da sansa cititorilor de a sti cine a scris si ce a modificat intr-un articol. Ceea ce a declansat un adevarat haos pentru diverse grupuri de interese care vroiau ca adevarul sa ramana "dincolo de noi". Jos palaria pentru studentul care a creat acest program, el ne-a facut tuturor un mare serviciu.

joi, 17 septembrie 2009

Neutralitatea Internetului


Am observat un lucru pozitiv legat de România "navigand" prin alte tari: avem conexiuni la Internet relativ rapide (plus semnal mai bun la telefoane mobile). Suntem obisnuiti sa platim destul de putin pentru aceste servicii, fie ca e vorba de o retea de bloc sau o companie mare. In plus, putem spune ca la noi netul e liber, fata de alte tari ca Azerbaidjan, unde bloggerii care scriu impotriva autoritatilor sunt arestati sub diverse pretexte.

Ce s-ar intampla daca in Parlament s-ar propune o lege care sa sustina doar marile corporatii ce ofera servicii prin cablusi de telefonie, care in felul asta sa detina monopolul si mai mult, sa controleze ce apare pe internet si ce nu? Nu stiu cum sta treaba in Uniunea Europeana, dar in SUA, acest taram al democratiei si libertatii, s-a propus asa ceva, in 2007 si apoi din nou in 2009.

Cititi aici despre cum o municipalitate era pe punctul de a pierde "permisiunea" de a oferi o conexiune rapida si ieftina cetatenilor sai. Daca respectiva lege ar fi trecut in Congres, acesta ar fi fost inceputul sfarsitului pentru Internet asa cum il cunoastem noi. De altfel, si Google este impotriva unei astfel de initiative, si pe buna dreptate.

Mai interesant mi se pare ca acest lucru a creat buzz pe diverse retele iar oamenii s-au mobilizat impotriva proiectului de lege. Este un semn ca "se poate", oamenii de rand nu sunt total lipsiti de putere atat timp cat sunt informati si se implica.

marți, 15 septembrie 2009

Offline 2.0

Am fost aseara la Pizza Hut, unde am mancat si am baut bine, la terasa de vizavi de ASE. Cu cine am fost? Cu vreo 80 de oameni, din care m-am chinuit sa dau mana cu o mare parte. Bineinteles, cel mai intens am socializat cu colegii de la internship 2.0, care sub "aripa" lui Sorin Tudor au organizat acest eveniment de cunoastere si recunoastere a bloggerilor, twitteristilor si altor internauti.

Printre vedete, ca sa zic asa, i-am vazut pe Piticu, Gogu Kaizer, Geo Atreides... In rest, o gramada de nume vag cunoscute, dintre care unii m-au recunoscut la fel de vag. All in all, a fost o seara reusita, am primit si diploma de apreciere de la "Marie-Jeanne" (Sorin deghizat, pentru connaisseurs)

Inainte nu ma pasionau astfel de socializari, acum o astept pe urmatoarea...Traiasca PR-ul ;)

marți, 8 septembrie 2009

Lucruri interesante de facut in oras

Printre ele se numara mersul intr-o absintarie, la...un cenaclu literar. Si nu orice, e vorba de un cenaclu care a pornit din online, un proiect al echipei 3 de la internship 2.0. Site-ul se cheama recitiri.ro si reuneste bloggeri cu talente artistice.
Nu intamplator am scris data trecuta despre o carte. Impreuna cu ceilalti "studenti" ai lui Sorin Tudor, fac PR cultural :)

vineri, 4 septembrie 2009

Minunata lume noua. Aproape.


Daca ati citit cartea lui Huxley sper ca sunteti de acord ca e fascinant ca a fost scrisa in 1931. Si mai mare impact a avut, explicabil, 1984 de Orwell. Exista mai multe nuvele de science fiction politic care merita citite, printre care Fahrenheit 451 a lui Bradbury si Noi de Zamyatin. Dar sa revenim la Orwell-Huxley, dintre care distopia primului parea mai realista pentru cei care se tem de totalitarisme.

Uite ca suntem de fapt mai aproape de Huxley, cel putin in privinta culturii occidentale. E adevarat, mai sunt inca oameni care citesc (carti), dar din cauza televizorului si internetului avem atata informatie incat am devenit plictisiti si blazati. Sunt atatea informatii irelevante de ex pe bloguri, twitter, facebook, incat le pierdem pe cele cu adevarat importante.

Suntem atat de preocupati de felul in care aratam, ce cumparam, jocuri pe calculator si pornografie incat nu mai avem timp sa ne gandim serios la ... ceva. Iar daca cumva facem greseala de a gandi, ne inecam repede angoasele existentiale in alcool. Nu ne distrugem direct dar ne distragem atentia; ne distram.

Cu alte cuvinte, nu ar trebui sa ne fie teama de tirania statului, ci de propriile noastre slabiciuni, exploatate de corporatii prin media. Desigur, corporatistii sunt si ei oameni, ba mai mult, majoritatea oamenilor lucreaza direct sau indirect pentru ele, deci suntem victimele propriului marketing, prin sistemul de valori pe care il cream.

Suntem liberi, dar nu fata de propriile noastre placeri. Pentru ca, pentru cei mai multi dintre noi, placerile tin loc de fericire, in lipsa altui sens al vietii. Nu spun ca acest stil de viata este rau sau bun, personal as prefera sa traiesc in Brave New World decat in alte lumi inchipuite. Dar asta nu face ca lucrurile sa fie mai putin triste.

joi, 27 august 2009

Disperare in marketing


Inainte de toate, sa nu uit (off topic), ma laud cu articolul meu de pe www.pr365.ro. Iar acum sa trecem la subiect. Luni seara am dat curs invitatiei de a-mi "evalua starea de sanatate" la Herbalife. Aceasta exprimare, de marketing si ea, e atat de pompoasa incat nu stiu cine o crede. Dar, am fost curioasa in ce consta promotia lor, pe principiul romanului: daca-i gratis da-mi doua...

Deci. Sediu intesat de postere din acelea corporatiste motivationale intens parodiate pe net. Doamna cu "evaluarea", evident - o persoana de vanzari si nu un medic (cat de naiv sa fii sa crezi ca medicul e ala care-ti evalueaza starea sanatatii...). Ea incepe sa ne spuna o gramada de chestii din categoria "descoperirea apei calde", si ca nu stiu ce mare nutritionist de-al lor a gasit formula magica ca sa traiesti sanatos pana la adanci batraneti.

"Masuratorile" au fost: suirea pe cantar si notat masa, intrebat care e inaltimea, si masurarea procentului grasimilor din corp - asta chiar costa ceva in mod normal, dar nu cat sustin ei, si cam atat. Dupa care, completat chestionare despre ce mananci si cum te simti, ca sa stie omul ce sa-ti recomande sa cumperi de la ei. Eu si cealalta fata aveam mici probleme diferite, dar ni s-au sugerat aceleasi "remedii" universale.

La sfarsit, partea surpriza: avem sansa de a face acest minunat cadou care este "evaluarea" la zece persoane! Deci, scoateti voi din telefoane 10 contacte pe care ei le suna mai departe, ca sa le faca recomandari de cumparaturi. Eu am refuzat sa dau aceste numere fara acordul respectivelor persoane (oricum numarul mi se pare exagerat de mare), dar alta cunostinta de-a mea mi-a pasat numarul, asa au ajuns la mine...

Nu am scris acest post impotriva Herbalife (in fond, cati ma citesc pe mine...), oricine poate sa faca chestia asta cu incredere: nu te obliga nimeni sa comanzi, pana la urma sfaturile lor sunt de bine - mananca mai putina grasimi, hraneste celula si nu burta, etc Daca vei descoperi prin acel aparat ca ai prea multe grasimi pe organele interne, poate asta te va incuraja sa duci un stil de viata mai sanatos.

Ceea ce ma enerveaza la ei, si la multe companii care au acest stil, este tocmai sistemul. Nu ma pronunt in legatura cu calitatea produselor (desi am dubii ca si-ar merita banii), dar ma intreb: de ce nu-si fac reclama ca orice alta firma? Una e sa faci lumea sa vorbeasca despre tine pentru ca oferi ceva in schimb si sa nu mai ai nevoie de promovare traditionala, alta e acest stil obscur. Cu alta ocazie, despre Amway.

duminică, 16 august 2009

Afacerea Spiru Haret: toate-s vechi si noua toate



Ii multumesc Andreei ca mi-a semnalat acest editorial al lui Mihail Sebastian republicat in Observatorul Cultural. Sper sa aveti rabdarea de a-l citi integral, pentru ca este genial, si veti realiza ca nu este prima data cand in aceasta tara se vorbeste despre diplome false - dar nu asta e problema!

Sebastian a remarcat acum 74 de ani o problema a sistemului de invatamant (romanesc) care cu greu ar putea fi rezolvata si acum: nu conteaza ce fel de diplome scoate o scoala, elevii/studentii sunt din acest punct de vedere la fel de buni/prosti, cu alte cuvinte vor putea avea anumite profesii cu sau fara acea diploma. Cultura generala a unei persoane depinde numai ea, practic banii care se investesc actual in sistemul de invatamant sunt ca si aruncati...Nu fac decat sa prezerve un status quo.

Candva sustineam fervent ca statul are un rol crucial in educatie. Acum ma corectez: ar trebui sa aiba, dar nu stie ce sa faca. Faptul ca noi aratam cu degetul spre politicieni nu rezolva fondul problemei, care este probabil imposibil de rezolvat. Asa ca poate ar trebui sa privim problema din alte puncte de vedere.

De exemplul, eu ma intreb de ce m-as simti superioara unui absolvent de la Spiru Haret, cu diploma mea de licenta de la o facultate de stat acreditata? Corect, eu nu am platit aceasta diploma, eu am dat examene reale pentru care m-am pregatit cu adevarat. Dar daca stau sa analizez mai bine, si pregatirea mea a fost superficiala, un student de la Spiru Haret poate foarte bine sa fi citit mai multe carti care nu sunt in curriculum dar din care a avut mai mult de invatat.

In plus, eu sunt printre cei care mai dau pe la cursuri, dar am o diploma echivalenta cu a unor colegi care trec prin scoala ca gasca prin apa. Ei de ce ar fi mai presus, diploma lor nu e tot o ipocrizie, in afara de faptul ca apare numele altei institutii pe ea?

Iar in final, eu si colegii mei care au trecut anul cu chiu cu vai, cu cei care au terminat facultati particulare si inclusiv cu cei care au ceea ce se cheama diplome false, suntem egali cand ne cautam de lucru si cand muncim efectiv intr-un loc sau altul.

marți, 21 iulie 2009

Astazi, despre Facebook


Pana la articole mai utile, am sa semnalez un post foarte bun despre lucrurile stupide pe care le facem pe Facebook.
Articolul merita citit in intregime, dar daca nu aveti rabdare, iata lista:
"10)trateaza-ti FB-ul ca un feed Twitter
9)intra in sau creaza grupuri care sunt numere (de ex un milion de crestini pe FB)
8)posteaza foto de profil care nu sunt ale tale
7)posteaza update-uri vagi, care au sens doar pt tine
6)imprieteneste-te cu oameni la intamplare
5)creaza sau participa la evenimente care nu sunt de fapt evenimente
4)fa grupuri/pagini despre ce te enerveaza pe Facebook
3)devino fan al unor concepte abstracte
2)adauga aplicatii in prostie
1)fa quiz-uri!"

Eu recunosc, chiar cu mandrie, ca fac aceste prostioare pe FB, fara de care aceasta retea nu ar mai fi deloc fun. Daca ii deranjeaza pe alti oameni, se pare ca iau FB prea in serios :)

joi, 16 iulie 2009

Niste chestii despre Google


Spuneam intr-un post mai vechi cum nu mai trebuie sa ne facem griji in privinta intimitatii pentru ca si asa suntem supravegheati oriunde. Ei bine, in acest articol puteti vedea ca nu mai exista scapare nicaieri fata de "ochiul magic" al acestei companii care ne controleaza viata (spre binele nostru, bineinteles...). Indiferent ca faceti pipi pe un gard sau va jucati in costume penibile, google maps street view este acolo sa va surprinda.

Vorbind despre Google Maps, se stie ca aceasta aplicatie este foarte utila, dar din experienta pot sa spun ca uneori gaseste rutele ocolitoare. Mai nasol e cand pui numele orasului cautat dar Google, care - iata - nu e infailibil, confunda acel oras cu unul din alta tara. Se intampla mereu cu GPS-ul, de ajung oamenii in mijlocul pustietatii, dar urmatorul caz este de-a dreptul comic.
Un tip vrea sa ajunga din Sydney intr-un oras apropiat (tot din Australia, evident) dar Google il directioneaza spre un oras cu acelasi nume din California, SUA. Directiile de mers sunt foarte serioase: doar cateva mii de km pana pe coasta de nord, dupa care un pic cu caiacul (!) pana in Japonia, dupa care iar dai la vasle pana in Hawaii si apoi nu iti mai raman decat cateva mii de km pana la destinatia finala. In total, doar vreo 55 de zile. In Google we trust...

marți, 7 iulie 2009

Donatiile sunt noile plati


Am observat un lucru in ultimul timp; poate altii l-au sesizat de mult, dar cred ca e o tendinta relativ noua. Anumiti antreprenori au proiecte online care devin foarte populare, tocmai pentru ca ofera lucruri de care se pot servi si altii, de exemplu platforme pentru bloguri. Toate bune si frumoase, dar la un moment dat initiatorii vor sa monetizeze, isi inchipuie poate ca au creat o dependenta si ca oamenii sunt dispusi sa dea o mica suma (fiind multi, suma care se strange este totusi mare).

Dupa cum se stie, multe proiecte si-au pierdut popularitatea tocmai pentru ca un serviciu cu care internautii erau obisnuiti gratis a devenit contra cost. De altfel, pirateria este in floare, iar daca nu se poate fura ceva, se poate face o imitatie, cu alte cuvinte altcineva ii ia locul. Deci, la ce s-au gandit mintile luminate? Sa apeleze la bun simt, cu mesaje de genul: "brandul nostru iti face viata mai usoara. Nu vrei sa donezi 1$ pentru noi?"

Desigur, este contraintuitiv sa presupui ca oamenii ar da bani pentru ceva ce pot obtine gratis - si donatia tot un fel de plata e, pentru ca in cazul acesta nu e o simpla caritate. Dar, depinde de produs. Pe Facebook sunt invitata sa iau parte la tot felul de cauze care nu strang nici un ban, desi au o gramada de "sustinatori", in schimb Wikipedia a strans milioane de dolari, pentru ca e foarte apreciata.

Sa fie acesta viitorul? Oare ar functiona in Romania? Pana acum am donat mici sume numai in campanii umanitare, dar daca as sti de un proiect util pentru mine care nu se poate sustine altfel, as contribui si eu. Ceea ce mi se pare si mai interesant este ca donatia, spre deosebire de pret, este in functie de cat te lasa inima, cu alte cuvinte de cat te tine punga, desi exista oameni saraci mai generosi precum si oameni bogati mai...economi. Un concept cu care si Iisus, si Marx, ar fi de acord :)

sâmbătă, 4 iulie 2009

Un exemplu "asa da" de jurnalism online in Romania

Nadia Dincovici este un freelancer ocupat, in cuvintele ei. Are un blog de doua luni, pe subiecte de nisa cum ar fi politica externa si realtime media. Pentru mine, foarte interesant, pentru majoritatea - probabil nu. Dar ea nu cauta o audienta mare "neinvitata", targetul ei este format din jurnalisti si politologi de valoare.

Eu am nimerit intamplator pe blogul ei, la un articol oarecare, dar apoi am observat ca ofera o multime de sfaturi in zona social media, mai mult decat numerosi bloggeri "influenti". Un motiv in plus sa nu mai caut informatie de calitate la cei cu ranking bun si trafic mare, ci mai degraba sa caut prin blogrolluri si dupa comentarii bune.

Un alt lucru care m-a impresionat placut la acest blog: abordeaza in mod profesionist (si altii o fac, dar aiurea) subiecte "tabu" pentru jurnalismul romanesc, cum ar fi coruptia din presa. Nadia combina libertatea de expresie a bloggerului cu know-how-ul jurnalistului profesionist.

Deci, mai sunt inca sperante...

marți, 30 iunie 2009

Blog de profesionisti si social media de amatori


Se tot vorbeste despre "concurenta" dintre twitter, facebook (ca reprezentanti social media) si bloguri. Si anume, faptul ca facebook si twitter fac posibila postarea de scurte updateuri prin care isi tin la curent prietenii cu ce se mai intampla in viata lor sau peste ce lucru interesant au mai dat, ceea ce face ca blogul personal sa-si piarda utilitatea.

Pe mine ma bucura o astfel de veste (intr-adevar, cifrele arata ca blogger scade pe cand facebook creste), pentru ca asta va face curatenie in blogosfera. Daca fiecare are cercul lui de prieteni care citesc ce mai face/zice pe facebook si twitter, eu nu va mai trebui sa caut printre mii de bloguri ca sa gasesc niste articole cu adevarat citibile. Sper ca vor ramane doar jurnalistii online sau cei care au de impartasit ceva care chiar nu se poate rezuma in 140 de caractere/un status de facebook.

Dar pana se intampla asta, mai astept sa se intample si cealalta revolutie, si anume toata presa tiparita sa apara pe net. Si atunci va fi o reala provocare pentru trusturi de media sa-si vanda "marfa" pentru ca nu vor mai fi doar cativa in bransa, ci multi...si buni (sa speram). Pare departe de Romania, dar am impresia, ochiometric, oamenii care nu intra pe net, nici nu cumpara ziare. Oricum, la vremea aceea "Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult! ..."

joi, 25 iunie 2009

Ce scrie pe bloguri si ce se intampla in viata


Sunt abonata la blogul lui Seth Godin, desi, vorba aceea, "world's worst person went into marketing"; printre toate prostiile de pe net, articolele lui chiar mi se par motivationale si inspirationale. De multe ori gasesc revolutionar ce citesc acolo, ca si in alte locuri de pe Internet, cel putin fata de lumea in care ma invart.

Pe de alta parte, scoala pe care am facut-o in Romania mi s-a parut orice numai revolutionara nu. Intotdeauna ma plang de nivelul invatamantului superior de la noi, iar uneori pana si profesorii mei elogiaza universitatile occidentale, unde studentii sunt obisnuiti sa dea sute de dolari/euro pe...manuale. Nu stiu cum e prin alte parti, la mine la facultate a fost o lipsa aproape completa de manuale, pentru ca intotdeauna se putea invata de pe notite, carti de la biblioteca, fotocopii, etc. pana au aparut suporturile de curs si seminar care circula pe grupuri online. Acum, mi s-ar parea de-a dreptul o pretentie prea mare din partea unui profesor sa imi ceara sa pregatesc altceva decat suportul primit gratis pe mail.

Si in acest context, ce primesc eu pe mail de la Seth Godin? O idee cu totul si cu totul inedita pentru America: profesorii nu ar mai trebui sa ii oblige pe studenti sa le cumpere cartile, ci sa le distribuie gratuit suporturi de curs. Asta pentru ca in epoca Wikipedia este absurd sa ii ceri unui om bani pentru o informatie pe care o gaseste gratuit pe net. Nu este prima data cand observ ca aici ne credem cu n ani in urma Vestului, dar anumite practici locale sunt acum considerate evoluate acolo.

In orice caz, poate ca ar trebui sa fim mai recunoscatori pentru ce avem, in loc sa copiem un model care este deja considerat depasit in tarile spre care ridicam privirea.